INTERES MAXIM: Peste 1.000 de studenți, la seminariile de educație financiară ale ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, de la începutul acestui an universitar (perioada octombrie - noiembrie 2019), o serie de evenimente dedicate educației financiare în 12 universități din: Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, Oradea, Constanța, Bacău, Galați și București.

 

Laboratoarele Academice, evenimentele ASF dedicate educației financiare din mediul universitar, au prilejuit întâlnirea lectorilor Autorității cu studenți din Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Danubius” din Galați, Universitatea Româno-Americană și Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.

Cu aceste ocazii au fost prezentate și dezbătute, în cadrul unor discuții interactive, mecanismele și principiile de funcționare ale piețelor financiare non-bancare. Din interacțiunile avute cu studenții a reieșit faptul că există un interes ridicat în rândul acestora cu privire la temele și subiectele referitoare la piețele financiare non-bancare.

Demn de luat în seamă, studenții, în special cei de la facultățile cu profil economic, au discutat în mod aplicat cu reprezentanții ASF și despre modalitățile în care cunoștințele obținute în facultate pot fi valorificate în mod optim în cariera profesională, în piața financiară.

La work-shop-urile susținute de lectorii ASF, în universitățile din cele zece orașe, au participat peste 1.000 de studenți.

Educația financiară este o componentă esențială a procesului de protecție a drepturilor și a intereselor consumatorilor și reprezintă una dintre direcțiile strategice de acțiune ale ASF.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org