Pe drumul naţional, în ilegalitate. Polițiștii au confiscat bunuri cu specific service auto, în valoare de 3.250 de euro

 

În data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, pe DN1, în afara localităţii Scoreiu, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format din autoutilitară transport marfă şi remorcă, ansamblu condus de către un cetăţean străin în vârstă de 29 de ani.

 

Şoferul a prezentat pentru verificări un... permis fals, dar a declarat că permisul său de conducere a fost reţinut de către autorităţile din ţara sa. De asemenea, poliţiştii au dedus că există indicii cu privire la faptul că şoferul ar fi ajutat la falsificarea documentului prin punerea la dispoziţie a fotografiei sale.

Deoarece conducătorul auto, singur în maşină, prezenta o stare de agitaţie nejustificată, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili dacă a condus sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Întrucât marfa transportată în autoutilitară nu corespundea documentelor prezentate, la faţa locului au fost solicitaţi să intervină şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Sibiu, care au constatat că bunurile sunt transportate fără documente legale de provenienţă, motiv pentru care şoferul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 R cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar bunurile, cu specific service auto, în valoare de 3.250 de euro, au fost confiscate.

Ca urmare, pe numele persoanei în cauză, poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, uz de fals, fals în înscrisuri, respectiv complicitate la falsul material în înscrisuri.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene.

 

 

 

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org