Trei femei după gratii. Sunt acuzate de fapte grave!

În cursul zilei de 11 aprilie a.c., polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut trei femei. Acestea sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, respectiv accesul ilegal la un sistem informatic.

 

În fapt, la data de 5 martie a.c., o sibiancă în vârstă de 83 ani a sesizat Poliția Municipiului Sibiu despre faptul că, la data de 3 martie a.c., în jurul orei 12.00, i-a permis accesul în locuință unei femei care s-a prezentat la ușa apartamentului sub pretextul că desfășoară o campanie de promovare a unor produse pentru curățenie. Femeia i-a distras atenția sibiencei, timp în care o altă femeie a pătruns în locuință de unde a sustras suma de 6.000 de lei și un card bancar de pe care, ulterior, cele două au extras suma de 1.500 de lei, în condițiile în care codul PIN era notat pe un document aflat lângă card.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii sibieni, au fost identificate și prinse trei femei cu vârsta de 20, 27, respectiv 40 de ani, domiciliate în județele Brăila și Galați, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, respectiv accesul ilegal la un sistem informatic.

Potrivit informațiilor de la IPJ Sibiu, La data de 11 aprilie, față de cele trei persoane s-a aplicat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca joi, 12 aprilie a.c., să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

Anunt Facebook

ziare ziare.org