24 DE PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC. 60 persoane vor fi fost conduse la audieri

 

În cursul zilei de 11 iulie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Sibiu, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –B.T. Sibiu au efectuat 24 de percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc, pe raza județelor Sibiu și Cluj.

 

Potrivit informațiilor oficiale, în cursul zilei de astăzi, nu mai puțin de 60 persoane vor fi fost conduse la audieri.

 

La data de 11 iulie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au efectuat 24 de percheziții domiciliare pe raza municipiilor Sibiu, Mediaș și Cluj-Napoca și au pus în executare mai multe mandate de aducere într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, precum și trafic internațional de droguri de mare risc.

Așa cum se precizează într-un comunicat oficial, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2016 – 2018, în județul Sibiu s-a constituit o grupare de criminalitate organizată specializată în procurarea, distribuirea și comercializarea drogurilor.

În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că persoanele cercetate ar fi procurat droguri din străinătate, le-ar fi livrat la mai multe adrese din județele Sibiu și Cluj și ulterior le-ar fi comercializat pe raza județului Sibiu, acestea fiind bănuite inclusiv de acte de violență.

 

PRECIZARE: În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe bunuri electronice, bani și diferite cantități de masă vegetală susceptibilă să conțină substanțe cu efect psihoactiv.

 

Ancheta este una de amploare, ținând seamă că în cursul acestei zile, 60 persoane vor fi conduse de polițiști, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu. 

Cercetările sunt continuate de către procurorii D.I.I.C.O.T. – B. T. Sibiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat în vederea desfășurării de activități ilicite de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc, efectuarea de operațiuni fără drept de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, pe raza județului Sibiu, și trafic internațional de droguri de mare risc.

 

Important de știut, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Sibiu au beneficiat de sprijinul colegilor specializați în combaterea criminalității organizate dinAlba-Iulia, Hunedoara,Vâlcea, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Brașov, precum și al celor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și Centrului Chinologic Sibiu.

 

În aceste activități au fost angrenați și luptători de acțiuni speciale din țară, precum și jandarmi din Sibiu.

 

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org