Jocurile de noroc și… mai multe firme de pază luate "la bani mărunți" de polițiștii sibieni. S-a lăsat cu… amenzi!

În ultima zi a lunii februarie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică și Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sibiu, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, au desfășurat acțiuni specifice în vederea reducerii riscului criminogen în domeniul manipulării, depozitării și transportului de valori monetare.

 

Concret, activitățile au vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 333/2003R și H.G. nr. 301/2012 completată și actualizată, în sălile unde se exploatează jocuri de noroc, amplasate în municipiul Sibiu. Cu această ocazie, au fost controlate șapte persoane juridice specializate în exploatarea sălilor de jocuri de noroc și cinci persoane juridice specializate în transporturi de valori monetare.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 11 amenzi, o societate specializată de pază fiind sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei, întrucât dispeceratul de monitorizare al societății nu deținea avizul legal de funcționare.

Alte nereguli constatate de către polițiști au fost lipsa analizei de risc la securitatea fizică și lipsa registrelor specifice, valoarea totală a sancțiunilor aplicate ridicându-se la suma de 21.500 de lei.

Totodată, reprezentanții atât ai firmelor prestatoare de servicii de pază, cât și ai beneficiarilor acestor servicii au fost invitați la sediu I.P.J. Sibiu, în cursul săptămânii viitoare, în vederea clarificării aspectelor din domeniul executării pazei.

Polițiștii sibieni vor continua acțiunile de verificare a modului de asigurare a societăților cu sisteme de securitate în scopul prevenirii și combaterii ilegalităților specifice manipulării, depozitării și transportului de valori monetare.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org