TINEREȚE CU CAPUL ÎN NORI: La 19 ani, reținuți și cercetați pentru furturi calificate

*La data de 3 aprilie a.c., în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Tălmaciu au reținut o tânără în vârstă de 19 ani, domiciliată în localitatea Gura Râului.

 

În fapt, persoana în cauză este bănuită că în noaptea de 15 / 16 februarie a.c., ar fi pătruns într-un imobil de pe raza orașului Tălmaciu, pe ușa din spate a locuinței, lăsată descuiată, de unde ar fi sustras suma de 1.300 de lei, 2 telefoane mobile, 2 perechi de butoni, dar și permisul de conducere și cartea de identitate ale persoanei vătămate.

Ca urmare, tânăra a fost reținută pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerei.

*În cursul aceleiași zile, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Vâlcea, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Vâlceanul este bănuit că, în perioada 28 – 29 martie a.c., a închiriat trei locuințe cu regim hotelier, situate în municipiul Sibiu și în localitatea Șelimbăr, de unde ar fi sustras cinci televizoare în valoare de aproximativ 5.400 de lei. Pe raza municipiului Piteși, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Pitești, I.P.J. Argeș, și al colegilor din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, I.P.J. Alba, s-a reușit identificarea și recuperarea a patru dintre televizoarele sustrase.

Tânărul a fost și el reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org