Sibiancă însoțită de doi copii pe o trecere de pietoni, agresată de o șoferiță nerăbdătoare. Precizări de la IPJ Sibiu

La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 11.00, prin apel 112, o sibiancă în vârstă de 35 de ani a sesizat dispeceratul I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, în timp ce se afla în municipiul Sibiu, în calitate de pieton, la intersecția străzilor Șureanu și Semaforului, a fost agresată verbal și fizic de către o conducătoare auto care părea nemulțumită că apelanta, însoțită de doi copii în vârstă de 11 luni, respectiv 4 ani, traversa lent pe trecerea pentru pietoni.

 

Potrivit IPJ Sibiu, imediat după primirea sesizării, autoturismul presupusei agresoare a fost dat în urmărire, iar în scurt timp polițiștii au identificat și persoana în cauză.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 32 de ani, din Șelimbăr, care a fost audiată cu privire la cele întâmplate.

Demn de precizat, apelanta a depus plângere privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe, iar în prezent se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, astfel încât să fie aplicate măsuri legale în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org