„PIRAȚI RUTIERI” DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTII SIBIENI. Este vorba de 20 de bărbați și femei

În perioada 5 – 8 august, polițiștii sibieni au continuat acțiunile specifice pe linia verificării legalității transportului public de persoane, în vederea prevenirii și combaterii „pirateriei rutiere”.

 

Acțiunile au vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de transport de persoane, diminuarea riscului de victimizare a populației prin accidente rutiere, precum și prevenirea și combaterea activităților de natură evazionistă constând în lipsa evidențierii și declarării veniturilor obținute și, implicit, neachitarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor aferente.

La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră, de ordine publică, de investigare a criminalității economice și transporturi.

Demn de precizat, în perioada menționată, polițiștii sibieni au controlat peste 600 de autovehicule, au testat alcoolscopic 470 de conducători auto și au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale.

Cu ocazia verificărilor efectuate, au fost identificați 20 de sibieni, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 67 de ani, care efectuau contra cost transport public de persoane fără a deține autorizație în acest sens.

Cele mai folosite rute au fost Sibiu – Roșia, Sibiu – Agnita, Sibiu - Șura Mare, Sibiu – Mediaș, Mediaș - Brateiu, tur – retur, șoferii „de ocazie” fiind depistați îndeosebi la intrările / ieșirile din municipiile Sibiu și Mediaș.

„Pirații rutieri” identificați de polițiști au fost sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 – 5.000 de lei.

În plus, mașinile au fost imobilizate în urma reținerii certificatelor de înmatriculare și plăcuțelor cu numerele de înmatriculare , în activitatea ilegală de transport fiind utilizate autovehicule de capacitate 4+1.

ATENȚIE! Acțiunile polițiștilor continuă în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră a participanților la trafic.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org