28 de permise au reținut polițiștii sibieni în ultimele trei zile. Trei bărbați au fost prinși FĂRĂ PERMIS!

 

În perioada 4 – 6 octombrie a.c., polițiștii sibieni au constatat 13 infracțiuni la regimul rutier. Totodată, oamenii legii au reținut 28 de permise în vederea suspendării dreptului de a conduce și au sancționat cu amendă 402 participanți la trafic, valoarea sancțiunilor contravenționale ridicându-se la suma de 96.000 de lei.

 

LA VOLAN… N-AI CE CĂUTA DACĂ N-AI PERMIS!

La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 05.00, în Piața Unirii din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Vâlcea în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. În plus, în urma testării alcoolscopice a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele vâlceanului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Demn de spus, în momentul opririi autoturismului de către echipajul de polițiști, tânărul era însoțit de un prieten, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din județul Satu Mare, care îi încredințase autoturismul spre a fi condus deși știa că tânărul nu deține permis.

Pe numele sătmăreanului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile ublice unei persoane despre care știe că nu deține acest drept.

În aceeași zi, în jurul orei 23.30, în parcarea complexului Promenada Mall din localitatea Șelimbăr, polițiștii rutieri au depistat un sibian în vârstă de 17 ani în timp ce conducea un moped fără a deține permis de conducere.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 01.30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat un alt bărbat care conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere.

De această dată, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în orașul Ocna Sibiului, acesta fiind identificat la volanul unui autoturism condus pe Calea Șurii Mici.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org