Polițiștii sibieni caută autorul unui accident! O minoră de 11 ani a fost acroșată de o mașină pe Șoseaua Sibiului din Mediaș

CINE O FI ȘOFERUL IMPLICAT?!?

În seara de vineri, 17 ianuarie a.c., pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș, s-a produs un accident rutier în următoarele circumstanțe:

În jurul orei 21,20, în timp ce traversa partea carosabilă pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, o minoră în vârstă de 11 ani, localnică, a fost acroșată de un autoturism condus pe banda a doua a sensului Sibiu – Mediaș, persoana aflată la volanul mașinii continuându-și deplasarea după o oprire scurtă în zona producerii evenimentului.

Minora era însoțită de sora sa în vârstă de 8 ani. Cele două fete au plecat acasă, iar în jurul orei 21,35, prin S.N.U.A.U. 112, părinții fetelor au solicitat intervenția unui echipaj medical care să-i acorde îngrijiri medicale minorei. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaș, fără a necesita internarea.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mediaș au efectuat verificări și au vizualizat înregistrările camerelor de luat vederi existente în zonă, însă, până în prezent, autoturismul și persoana aflată la volan nu au putut fi identificate.

În acest context, polițiștii solicită sprijinul cetățenilor care pot oferi detalii cu privire la autovehiculul implicat și la persoana aflată la volan.

ATENȚIE: Cei care dețin informații ce pot conduce la identificarea autovehicului și conducătorului sau conducătoarei auto sunt rugați să contacteze de îndată Dispeceratul Poliției Municipiului Mediaș, telefon 0269/841.212.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!