Klaus Iohannis: „Cel târziu marți voi desemna un prim-ministru”

Cel târziu marți voi desemna un prim-ministru. După consultările de astăzi, ne îndreptăm cel mai probabil spre formula unui guvern PNL sau în jurul PNL.

România are nevoie urgentă de un executiv care să pregătească bugetul pentru 2020. Vreau să fie foarte clar: nu vor exista tăieri de salarii și pensii, așa cum, în mod mincinos, afirmă pesediștii. În privința alegerilor anticipate, sunt în favoarea acestei soluții, dar după prezidențiale. Potrivit Constituției, anticipatele se realizează foarte greu și numai cu acordul și sprijinul concret al unei majorități solide în Parlament. În plus, până la organizarea anticipatelor care nu poate fi mai devreme de primăvara anului viitor, Guvernul interimar Dăncilă ar rămâne în funcție, lucru inacceptabil. Așadar, acum avem nevoie de un guvern rapid instalat, iar după prezidențiale putem să redeschidem discuția pe alegeri anticipate.

Este anunțul făcut vineri, la amiază de președintele Klaus Iohannis. Asta după runda de consultări cu reprezentanții mai multor partide, în vederea conturării noului Guvern. Așadar, pe la jumătatea săptămânii viitoare am putea avea un nou Cabinet. Oare cine va fi prim-ministru?!

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org