HC Sibiu- HC Szejke Odorhei: 22-22

 

Handbaliștii de la HC Sibiu au fost aproape de a obține prima victorie din campionat. „Urșii” au primit marți, în Sala Transilvania, vizita celor de la HC Szejke Odorhei și au luptat... vonicește, de la un capăt al celălalt al partidei pentru a-și adjudeca primele puncte.

Meciul s-a încheiat, însă, cu remiză, 22-22. Pentru HC Sibiu urmează, atenție, o perioadă de foc, cu două meciuri în trei zile.

Jucătorii HC Sibiu au intrat extrem de motivați pe teren, aflându-se în fața primului meci de pe teren propriu din acest sezon competițional. Încurajările suporterilor le-au adus un plus de motivație handbaliștilor sibieni, care au avut o atitudine pozitivă și au condus pe tot parcursul primei reprize, intrând la pauză cu un avantaj de două goluri: 10-8.

Adrian Pasere a înscris pentru HC Sibiu în deschiderea reprizei secunde, dar echipa sibiană s-a văzut egalată în minutul 37, când tabela de marcaj indica scorul 12-12. Oaspeții au preluat pentru prima dată conducerea trei minute mai târziu, însă handbaliștii sibieni au egalat, meciul mergând cap la cap până în minutul 53, când adversarii s-au dus la 2 goluri, 18-20. HC Sibiu a luptat pentru a prelua din nou frâiele partidei și a aduce prima victorie, finalul partidei fiind unul extrem de intens. Cu 3 secunde rămase din meci, antrenorul HC Sibiu a solicitat time-out, ultimul atac aparținându-le elevilor săi. Mingea nu a ajuns însă în poartă, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 22-22.

A fost un meci cu destul de multe fluctuații. Am început bine, am luat puține goluri până la pauză, ne-am apărat foarte bine față de celelalte meciuri, însă am început un pic mai greu a doua repriză, iar ei au reușit să vină lângă noi și chiar să ne conducă. Pe final, cu un efort mare din partea jucătorilor noștri, am reușit să fim foarte aproape de victorie. Vreau să punctez faptul că a fost o diferență mare de atitudine în jocul nostru față de celelalte două meciuri pe care le-am jucat până acum, așa că și eu și Matei (nr. Matei Damian, președintele clubului) suntem foarte mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat. Am avut niște discuții cu băieții săptămâna trecută, sper să i-am ajutat și noi cu niște sfaturi și am reușit să îi motivăm. Avem un campionat mai greu decât anul trecut, din punct de vedere al echipelor cu care suntem în competiție, și sperăm să facem jocuri bune și să putem aduce lumea la sală”, a declarat antrenorul principal al HC Sibiu, Dorin Purcărea.

HC Sibiu a avut șase marcatori. Principalul marcator al echipei a fost Adrian Pasere cu 7 goluri, urmat de Horațiu Căpățână și Radu David, ambii cu câte 5 goluri, Robert Micloș 3 goluri, Răzvan Briotă 1 gol și Mihai Blaga 1 gol.

 

Luni urmează meciul din Cupa României

Pentru HC Sibiu urmează o perioadă grea, cu două meciuri în decurs de numai trei zile. Dacă sâmbătă, 13 octombrie, handbaliștii sibieni joacă etapa a IV-a din campionat, în deplasare cu CS Minaur Baia Mare, luni, 15 octombrie, HC Sibiu va disputa un meci extrem de important, în Cupa României. Handbal Club Sibiu joacă în 16-imile Cupei României cu echipa din prima ligă SCM Politehnica Timișoara, partida urmând să aibă loc în Sala Transilvania, începând cu ora 17. Adversarii din Cupa României ocupă locul 8 în Liga Zimbrilor, cu 8 puncte adunate în patru etape.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org