CU LEGEA NU-I DE JOACĂ! Codul Rutier va fi modificat printr-o Ordonanta de Urgenta, iar noutatea ii vizeaza in special pe cei care isi cumpara o masina.
Concret, in noul context, cel care achizitioneaza o masina, daca nu o declara si nu plateste la timp taxele, noul proprietar nu va mai putea circula cu ea si va plati amenzi care pot ajunge la 2.500 de lei.
Potrivit economica.net, noul proprietar are la dispozitie numai 60 de zile pentru a plati taxele dupa ce a cumparat-o. In caz contrar, inmatricularea se suspenda de drept, iar masina nu va putea fi folosita. Politistul de la Rutiera va sti daca s-au platit sau nu taxele, pentru ca institutiile vor comunica intre ele. Astfel, datele de la serviciul de inmatriculari si de la RAR ajung la organele fiscale, care la randul lor trimit mai departe situatia cu fiecare nou proprietar al masinii care nu apare ca si-ar fi platit la timp taxele.
Daca un sofer va fi prins la volanul unei masini cu inmatricularea suspendata, fapta va fi considerata contraventie, si trecuta in clasa a IV-a, cea pentru care se primesc intre 9 si 20 de puncte amenda, adica intre 1.125 de lei si 2.500 de lei. Totodata, soferului ii va fi retinut si certificatul de inmatriculare, si i se va da o dovada inlocuitoare fara drept de circulatie. De asemenea, se vor retine si placutele de inmatriculare, după cum anunta sursa citata.