PORȚIA DE VITAMINE! Copiii din județul Sibiu vor primi mere la școală din 14 martie

Un pas către sănătate. De două ori pe săptămână, preșecolarii și elevii din clasele 0-8 vor primi la școală MERE! Un gest bun, necesar, și poate mai mult decât atât un îndemn atât pentru copii, dar mai ales pentru părinți să conștientizeze cât de mult contează FRUCTELE în alimentația celor mici.

 

Aproximativ 43.000 de preșcolari și elevi vor primi mere de două ori pe săptămână, începând de miercuri 14 martie. Acest demers face parte din Programul pentru școli al României, parte a Programului pentru Școli al Uniunii Europene, care urmărește să conştientizeze preșcolarii și elevii asupra unei alimentaţii sănătoase, bazate pe consumul de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate, să creeze obiceiuri alimentare sănătoase și să încurajeze consumul de produse locale.

IMPORTANT: Consiliul Județean Sibiu anunță că a definitivat procedura de achiziție privind furnizarea de mere în grădinițele și școlile din județul Sibiu. Contractul va fi semnat joi, 8 martie, cu operatorul economic SC Prioritar Impex SRL din Călan, județul Hunedoara. Valoarea maximă estimată a contractului, alocată prin Hotărâre de Guvern, este de 533.944 lei, iar prețul licitat per bucată măr este de 0,55 lei fără TVA. Plata se va face în funcție de cantitățile efectiv livrate către școli și grădinițe.
Conform contractului, merele vor avea un gramaj de minimum 100 grame și vor fi distribuite în zilele de miercuri și joi, pentru preșcolarii din grădinițele de stat și private, cu program normal, de patru ore, și pentru elevii din clasele 0-VIII din întreg județul Sibiu.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

 

ziare ziare.org