URMĂRI GRAVE ALE CĂZĂTURILOR PE GHEAȚĂ: Doi bărbați internați cu diagnostice complicate, la Neurochirurgie, respectiv Ortopedie. În ultimele 24 de ore, 13 sibieni au ajuns la UPU Sibiu

În ultimele 24 de ore (17.12, ora 8 -18.12, ora 8), la UPU Sibiu au ajuns 13 persoane, în urma unor căzături pe gheață.

Este vorba de 8 bărbați și 5 femei, cu vârste între 19 și 74 ani.

Așa cum precizează purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriță, doi pacienți, ambii bărbați, de 55 respectiv 65 de ani, au necesitat internare. Bărbatul de 55 de ani a fost diagnosticat cu TCC acut deschis și multiple fracturi fiind internat la Neurochirurgie iar bărbatul de 65 de ani a fost diagnosticat cu fractură cominutivă gamba stângă.

Ceilalți pacienți au plecat cu recomandări medicale, fiind diagnosticați cu contuzii și traumatisme.

Nu s-au consemnat cazuri de degerături.

De la începutul lunii în curs, nu mai puțin de 35 de persoane au ajuns la Urgențe după căzături pe gheață.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org