Se caută Asistenți Maternali Profesioniști! Anunțul DGASPC Sibiu

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Sibiu, anunță că recrutează asistenţi maternali profesionişti.

 

Copiii au nevoie de dragoste, au nevoie de educație, de înțelegere, au nevoie să capete încredere în oameni și în forțele proprii. Copiii au nevoie să fie integrați în societate și au dreptul ca speranțele lor să se împlinească!

DGASPC Sibiu își propune prin intermediul proiectului care se va derula până la sfârșitul anului 2023, extinderea actualei rețele de asistenți maternali profesioniști cu 60 de persoane și formarea profesională tuturor asistenților maternali angajați în cadrul instituției. Bugetul DGASPC Sibiu, în calitate de partener, este de 32.165.515,25 lei, iar contribuția asigurată de CJ Sibiu, adică 2% din total buget, este de 643.920,25 lei.

În condițiile în care continuarea procesului de dezinstituționalizare și închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi reprezintă angajamente asumate de Guvernul României, proiectul vine în sprijinul dezvoltării și profesionalizării actualei rețele de asistenți maternali, care reprezintă una dintre cele mai bune opțiuni pentru asigurarea creșterii și îngrijirii copiilor aflați în sistemul de protecție specială.

Persoanele interesate sunt aşteptate să se prezinte la sediul DGASPC Sibiu, str. Mitropoliei nr.2, Sibiu, pentru a primi toate informaţiile necesare şi a fi consiliate de specialiştii serviciului.

Pentru a deveni asistent maternal profesionist trebuie ţinut cont de câteva condiţii:

Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
Să aibă domiciliul în judeţul Sibiu şi să aibă acces la servicii medicale şi servicii educative;
Prin comportamentul său în societate, starea sănătăţii şi profilul psihologic, să prezinte garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi;
Să aibă în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi;
Să aibă minimum 8 clase;
Să manifeste o atitudine non-discriminatorie indiferent de vârsta copilului, apartenenţa etnică, religie, stare de sănătate;
Să fie dispusă şi să aibă capacitatea să primească copil/copii în plasament în regim de urgenţă, cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani, având in vedere situaţia de risc.


La nivelul DGASPC Sibiu se află în implementare, în parteneriat cu ANPDCA, proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, finanțat în cadrul POCU 2014-2020.

IMPORTANT: Facilităţile financiare acordate pentru creşterea şi îngrijirea copilului în asistenţă maternală sunt:

· salariul asistentului maternal (minim pe economie - 2080 lei/lună);

· spor de 15% pentru al II- lea copil primit în plasament;

· spor de 25% pentru plasamentul unui copil cu dizabilităţi;

· spor de10% pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă;

· spor de 5 % pentru continuitate;

· indemnizație de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, respectiv 2080 x 2 = 4160/an , iar valoarea brută a indemnizației pe lună este de 346 lei

· vouchere de vacanță în valoare de 1450 lei/an;

· alocaţia lunară de plasament în cuantum de 600 lei/copil, iar dacă copilul este încadrat în grad de handicap, beneficiază de alocaţie lunară de plasament majorată cu 50%, respectiv 900 lei;

· alocaţia de stat pentru copil: - pentru copilul cu vârsta până la 2 ani sau pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap - 200 lei/luna;

- pentru copilul peste 2 ani - 84 lei/lună;

  • pentru copilul peste 3 ani încadrat în grad de handicap - 168 lei/lună.

foto: Facebook

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org