Lacrimi de bucurie, daruri, emotii, copii plini, în sfârșit, de zâmbete și speranțe, mese îmbelșugate, dărnicie, omenie, sărbătoare… Toate acestea *(la crea, de altfel, cu toții avem dreptul) datorită unor oameni generoși și plini de inițiativă, care, au putut aduce la începutul acestei săptămâni, împreună cu Crucea Roșie Subfiliala Mediaș, clipe de bucurie mai multor copii orfani din diferite localități, dar și beneficiarilor de la Casa de Copii din Bazna și unui număr de 86 de familii sărmane din aceeași localitate.
Prin grija și gesturile unor oameni precum Tor Benjaminsen, Emilia Coman, Mihaela Conea, Nastase Robert Marian și a multor altora, și mulțumită implicării domanei Luminița Zgâbei (șef Crucea Roșie Mediaș), Sfintele Sărbători care vestesc Lumina Învierii vor lumina, în sfârșit, și căsuțele de chirpici și sufletele flămânde ale celor 17 orfani aflați în situații disperate din Boian, Avrig și Mediaș și a altor nevoiași din județ care până mai ieri credeau că pentru ei nu va mai fi niciodată sărbătoare.Cu totii au primit alimente, dulciuri, imbracaminte, lucruri de stricta necesitate, iar copilasii s-au bucurat chiar si de neasteptate jucarii si chiar clipe de joaca impreuna cu voluntarii Crucii Rosii.
Demn de precizat, la amplele acțiuni de într-ajutorare au contribuit și numeroși medieșeni, precum și Direcția de Asistență Socială din cadrul Primriei Mediaș.
… Dar poate că, până la urmă, imaginile vorbesc de la sine…