Concurs de colectare selectivă în cadrul proiectului Copşa Mică - Oraşul Verde – 2018

Săptămâna aceasta în cadrul proiectului “Oraşul Verde”, Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" din Copșa Mică a organizat un amplu concurs de colectare a materialelor reciclabile de hârtie şi carton. 


Febra concursului a cuprins toate instituţiile de învăţământ din cadrul Liceului şi i-a mobilizat, de la "piticii" de la grădiniţă până la viitorii absolvenţi ai claselor a XII-a, pe toţi elevii dornici să dea o mână de ajutor autorităţilor locale, pentru a îndeplinii cota de colectare stabilită pentru anul acesta oraşului Copşa Mică.

Demn de remarcat, s-au adunat astfel, în cursul acestei săptămâni, peste 2.600 kg de hârtie şi carton care vor fi predate pentru valorificare unei firme de profil din Mediaş. În urma rezultatelor preliminare, se pare că marea câştigătoare este o clasă de a XII-a de la profilul Informatică al Liceului, cu aproape 200 de kg de hârtie şi carton colectate. Şi pentru că elevii sunt mai inventivi din fire au organizat şi o expoziţie cu obiecte utile confecţionate chiar din materiale reciclabile: coşuri de gunoi selectiv, genţi plic pentru doamne, penare din P-eturi, pușculițe, etc. 
Săptămâna s-a încheiat vineri, 27 aprilie, cu un seminar susținut de elevii participanți la proiectul "Eu selectez!", în cadrul căruia au prezentat invitaţiilor lor (colegi, părinţi, profesori şi oficialităţi ale oraşului) rezultatele obţinute în cadrul acestui program şi au încercat să disemineze din informaţiile acumulate în aceste trei săptămâni de voluntariat prin diverse prezentări, referate și proiecte.
Potrivit anunțului făcut de organizatori, urmează ca în scurt timp participanţii la proiect să primească Certificate de Expert în Managementul Deşeurilor şi să facă o vizită la Parlamentul României, ca o mică răsplată pentru cunoştinţele acumulate şi activitatea desfăşurată în cadrul programului "Eu Selectez!"

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

Anunt Facebook

ziare ziare.org