Marcel Luca, la deschiderea Olimpiadei Naționale de Informatică Gimnaziu 2017: „Printre voi se află cei mai buni informaticieni din țară”

Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca a participat la festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Informatică Gimnaziu 2017, găzduită de ” Aula Magna” a Universității ”Lucian Blaga”.

Aproape 300 de elevi din întreaga țară susțin joi proba de concurs în 3 centre, iar vineri va avea loc proba de baraj la Colegiul Național ”Gheorghe Lazar”. Sâmbătă, cei care au obținut cele mai mari punctaje vor fi premiați în cadrul unei festivități ce va fi găzduită în ”Aula Magna” a ULBS.

” Felicitări pentru rezultatele obținute și pentru faptul că ați ajuns în faza națională a olimpiadei de informatică. Sunteți cei mai buni în cadrul județelor de unde proveniți, iar printre voi se află cei mai buni informaticieni din țară. Calificarea în ultima etapă a concursului a presupus multă muncă dar și multă pasiune. Felicitări profesorilor care v-au pregătit și care sunt mândri de rezultatele voastre, dar și părinților care vă susțin. Vă recomand să vizitați și Sibiul în timpul liber și să reveniți aici și în vacanțe. Consiliul Județean susține Olimpiada Națională de Informatică și va susține și în viitor astfel de evenimente. Succes în competiția națională a olimpiadei de informatică !”, le-a transmis celor prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca.

*Demn de apreciat, festivitatea de deschidere a fost aureolată de un moment muzical impresionant, susținut de tineri aflați pe treptele afirmării.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

 

ziare ziare.org