Ești pasionat de istorie, îți plac provocările mistice?! Dar cum ar fi să… călătorești prin timp??? Atunci merită să afli de la noi că o mumie egipteană primește vizite chiar în… centrul SIBIULUI. La Muzeul ASTRA (Muzeul de Etnografie Universală ,,Franz Binder” – Sibiu, Piața Mică, nr. 11), acolo unde își odihnește nestingherită veșnicia, mereu… bucuroasă de oaspeți.
TREBUIE SĂ ȘTII…
Mumia de la Sibiu provine din săpăturile de la Gamhud, din centrul Egiptului, la 150 de kilometri de Cairo, făcute în trecut cu finanțare ungară, austriacă și poloneză. Din cele 70 de mumii descoperite, cea de la Sibiu a fost dată lui Hermann von Hannenheim, care a donat-o, ulterior, Sibiului.
Pictura de pe fașă, faptul că este asemănătoare cu cea de pe sarcofag, precum și modul de realizare al sarcofagului dintr-o singură bucată de lemn și nu din bucăți mai mici închegate între ele, așa cum se întâmpla în cazul oamenilor simpli, scot în evidenţă faptul că bărbatul mumificat s-a bucurat pe durata vieții de un statut deosebit (nobiliar), susţin egiptologii.
Mumia este înfășurată în bandaje din pânză de in. Datorită predominanței nuanțelor de albastru, mumia de la Muzeul ASTRA e cunoscută și ca Mumia Albastră.
Dacă vrei să afli mai multe informații captivante despre cum a ajuns mumia egipteană la Muzeul ASTRA, dar și multe altele, HAI LA MUZEU!
Învață să crezi în tradiții! Fii Muzeul ASTRA!
*Programul de vizite este de miercuri până duminică, între orele 9 – 17.
foto: CNM ASTRA, libertatea.ro