FITS PARTE DIN POVESTE! Numărați cu noi: 11 săptămâni până la primul GONG al MARELUI FESTIVAL! Primele Bilete, puse în vânzare de ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI!

CRESC EMOȚIILE ȘI PARCĂ UNDEVA, ÎN ZARE, S-AUDE UN GONG BĂTÂND! Și pare că nici timpul nu mai are răbdare! Au mai rămas doar 80 de zile până la startul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), programat în acest an în perioada 9-18 iunie. Și ce poate fi mai frumos decât... TEATRUL, ARTA, în zodia minuată a „Iubirii”, acest sentiment ce va fi respirat anul acesta sub bolta celebrului festival sibian.

Teatru, dans, circ contemporan, muzică, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, conferințe speciale, spectacole-lectură, ateliere și spectacole studențești din toată lumea sunt prezentate atât în sălile de spectacole, clasice și neconvenționale, cât și pe străzile și în piețele principale ale Sibiului. Un festival al artelor spectacolului, cu un program complex, care cuprinde aproape 500 de spectacole și evenimente, prezentate în decursul celor 10 zile de excelență în artele spectacolului. 

Așa cum aflăm de la Cristina Ghinea (TNRS), secțiunea de dans aduce, de fiecare dată, unele dintre cele mai cunoscute și apreciate companii ale momentului. Anul acesta ne bucurăm să revedem pe scena festivalului extraordinara companie de dans israeliană Batsheva, care ne încântă la Sibiu cu două reprezentații ale spectacolului “Naharin’s Virus”, un spectacol coregrafic de Ohad Naharin, inspirat din piesa lui Peter Handke, „Jignind audiența”. Producția câștigătoare a premiului Bessie la New York, este prezentată la FITS 2017 în premieră în România. Ohad Naharin a primit premiul EMET pentru contribuția adusă artelor și științelor în Israel. New York Times menționa într-un articol: „ …nimeni nu poate fi imun încărcăturii emoționale a coregrafiei…caligrafia corpului este uluitoare!”. Batsheva este considerată cea mai mare companie de dans contemporan a Israelului - recunoscut la rândul lui la nivel mondial pentru calitatea spectacolelor de dans produse - care prezintă anual, acasă și în cadrul turneelor, peste 250 de reprezentații pentru aproximativ 100.000 de spectatori. 

Tot din Israel, la Sibiu sosește în cadrul festivalului compania de dans contemporan Kibbutz, cu două reprezentații ale spectacolului “Horses in the Sky”, prezentat, de asemenea, pentru prima dată în România. Producțiile companiei se identifică în marea lor majoritate cu munca directorului artistic și a coregrafului Rami Be’er, metodele sale de lucru și caracterul unic al coregrafiilor sale devenind un stil inconfundabil la nivel mondial. „Kibbutz” înseamnă în cultura Israelienilor, în primul rând, o comunitate deschisă și internațională ce presupune muncă în echipă, colaborare constantă, trai în comun și organizare socială și profesională. 

Tocmai din Argentina, Brenda Angiel Aerial Dance Company revine la FITS 2017, de această dată cu spectacolul „Air Condition” care va fi prezentat de două ori. Dans în zbor, geometrie și lumini, toate acestea la un loc fac o pictură vivantă de neuitat. Plăcerea vizuală și cinetică sunt esențiale în spectacolele realizate de Brenda Angiel și compania acesteia, digitalul aducându-și contribuția, răsplătind cu iluzii optice, spațiale și gravitaționale. „Caleidoscopul animat modern” s-a perindat de-a lungul lumii în peste 100 de spații de joc, din Costa Rica până în China, iar în 2015 și-a probat pentru prima dată corzile la Sibiu. La FITS 2017 revin cu un spectacol ce va impresiona publicul prin dansatorii suspendați în aer, care combină energia cu entuziasmul zborului deasupra scenei și cu măiestria dansului modern. Coregrafa Brenda Angiel creează un altfel de tango, îmbinat cu hip-hop și balet, pe muzică live, compusă special pentru acest spectacol. „Finalmente, dansul aerian nu este despre zbor, ci despre exprimarea unor senzații, dimensiuni și energii distincte,” spune Brenda Angiel, câștigătoare a premiului pentru „cel mai bun dans video” la Festivalul Internațional de Dans Video din Buenos Aires.

Flamenco, unul dintre cele mai populare și expresive forme de dans, revine și în acest an pe scena festivalului. Două spectacole vor fi prezentate la FITS 2017 de compania spaniolă Andalusian Flamenco Ballet: “...That Silverio” și “Flamenco Gala”, cel din urmă fiind realizat special pentru FITS, astfel încât la Sibiu va avea în luna iunie premiera mondială. 

Proiectul “...That Silverio” a pornit de la ideea de a arăta forma actuală de flamenco și principalii piloni ai acestei arte. Producția urmează o linie bazată pe cercetare, recuperare, analiză, studiul și reconstrucția formelor de dans, cântec, muzică și modul în care acestea au fost concepute. Plecând de la pionierii acestui dans, unul dintre ei fiind Silverio Franconetti, flamenco a ajuns astăzi să fie o artă universală, fiind declarată de UNESCO una dintre capodoperele patrimoniului oral și imaterial al umanității.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la Sibiu Capitală Culturală Europeană și în programul acestei ediții sunt cuprinse și cele două spectacole de patrimoniu „Faust” și „Metamorfoze”, în regia lui Silviu Purcărete. În 2007 Sibiul a deținut titlul împreună cu Luxemburg și în decursul celor 10 ani, acest parteneriat s-a dovedit a fi un exemplu unic de dezvoltare și cooperare, an de an realizând din ce în ce mai multe proiecte împreună. „Iată, acum aniversăm 10 ani de cooperare și constatăm că față de anul 2007, numărul evenimentelor dezvoltate în comun a crescut în fiecare an. Nu întâmplător, premierul Luxemburgului va veni la Sibiu cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru, pentru a sărbători cei 10 ani și nu întâmplător Teatrul Național Radu Stanca merge cu Metamorfoze, spectacol făcut în comun pentru sărbătorirea Luxemburg 2007 Capitală Culturală Europeană, care apoi a venit la Sibiu și a fost jucat 10 ani încontinuu, iar acum ne întoarcem cu acest dar la Esch, care va fi Capitală Culturală Europeană în 2022”, a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. 

*Așa Cum a precizat maestrul Constantin Chiriac într-un recent interviu la radio, la ediția din acest an a FITS vor participa peste 3.200 de artiști din întreaga lume.

 

Programul FITS 2017 va fi anunțat în 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului și tot atunci se va pune și primul set de bilete în vânzare.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org