Îmbracă-ți, românule, sufletul și trupul în ie, în cămeșă… privește înapoia ta, că aceia a căror meștere, neîntrecute mâni făurit-au cele minuni…
…fIE-ți IA tezaur și bucurIE, familIE și femeIE din care să se nască și să dinuIAscă mai apoi sfânta tradițIE…
CJCPC Cindrelul-Junii Sibiului ne face un dar neprețuit, publicând o galerie de fotografii din arhivă cu sibieni de-odinioară îmbrăcați îi îii și straie meșterite cu taină… Admirați-le și puneți-le la inimă…
“Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conține o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste ți ne dau în același timp, nouă, o identitate culturală unică, inimitabilă”.
“Ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradițional, în care românul a știut să-și etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenței sale. Atunci avea și textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris același lucru – iată o viziune teologică deja! – anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută și, astfel, să-și taie un drum înspre Dumnezeu.
Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului. Și este mai ușor să înțelegi, dacă te ajuți de textul unei colinde, care capătă astfel, alăturată simbolurilor de pe costum, un înțeles aparte: ‘Iata vin colindatori/ Printr-înșii și Dumnezeu /Îmbrăcați într-un veșmânt / Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris în poale/ De-amândouă părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuită-i lumea.”(Prof. Ioan Sorin Apan)