Un subiect a cărui ACTUALITATE întrece veacurile: Relații interetnice în Transilvania. Amprenta săsească asupra ,,Țării de dincolo de pădure”. Expoziție la Muzeul ASTRA

În perioada 22 octombrie - 12 noiembrie 2017 Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal organizează expoziția ,,Relații Interetnice în Transilvania. Amprenta Săsească asupra „Țării de dincolo de pădure”. De altfel, un subiect care conține însăși esența istoriei acestui tărâm...

 

În cadrul expoziției sunt prezentate peste 100 de piese de patrimoniu – textile și ceramice din colecțiile impresionante ale celor două muzee mai sus menționate.

 

,,. O bună parte dintre piesele expuse în expoziție au o vechime care depășește 4 secole. La fel, sau poate chiar mai mult, ca în alte zone alei Europei, Transilvania a găzduit din cele mai vechi timpuri un amalgam de populații, toate punându-și amprenta asupra istoriei și evoluției zonei, cu ecouri până în ceea ce vedem și cunoaștem astăzi. Expoziția Relații Interetnice în Transilvania. Amprenta Săsească asupra „Țării de dincolo de pădure” este una dedicată nu marilor evenimente și personalități, ci vieții cotidiene a omului de rând. De aceea din multitudinea de abordări posibile s-a ales o abordare la nivel microistoric și etnografic, concentrată pe elementele care au definit spațiul săsesc familiar al ultimelor secole, de la spațiul casnic, la cel rural și urban.”, a declarat dr. George Tomegea, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

 

Generoasa expoziția va fi găzuită în Casa Artelor (Piața Mică, nr. 21) și va fi vernisată duminică, 22 octombrie 2017 la orele 11.30.

 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org