O poveste dramatică, o poveste din vremurile noastre, transpusă artistic și aureolată de interpretarea unor artiști de mare succes. O poveste din îndepărtata Chină, la ediția aniversară a Festivalului Internaționa de Teatru de la Sibiu.
Hong Kong, 2014. Wang Guoqing se trezește dintr-un vis care se repetă: soare glorios, un pâlc de copaci în afara arsenalelor din suburbiile din Chongqing, un stol de ciori care se avântă înspre cer. Ding Jianguo, un muncitor dintr-o fabrică, este convins de către colegii săi să ia parte la luptele armate. Wang Guoqing, în vârstă de 13 ani, este luat de către mama lui pentru a se adăposti în casa unei rude, dar, pe drum, aceasta este împușcată de un muncitor care tocmai primise o armă. Wang o privește cum moare, iar frica ajunge să-l bântuie tot restul vieții. Trimis la țară, Wang se întoarce și află că Ding a primit o pedeapsă de doar trei ani pentru fapta lui. Îndemnat de această indulgență, Wang decide să-și facă singur dreptate. În 1987, Wang se căsătorește și are un copil. Află că Ding este internat într-un spital din Shanghai și profită de ocazia de a se răzbuna. Cu toate acestea, planurile lui sunt dejucate. Apoi, pierde orice urmă a lui Jianguo, dar, în 2000, îl găsește pe fiul acestuia, Ding Liming, care lucrează ca judecător. Îl urmărește pe acesta și află că are o amantă, iar apoi începe o bătălie cu instituția pentru a-l discredita pe Ding Liming, dar nu are succes. În 2014, Wang reușește să manipuleze masele pentru a distruge reputația și cariera lui Ding Liming prin intermediul social media.
Regia: Tang Wai-kit
De: Nick Yu Rongjun
Un spectacol de: Shanghai Dramatic Arts Centre
Prezentator: Yang Shaolin
Regizor artistic: Tian Shui
Muzica: Chester Wong
Muzician live: Liu Zhengdong
Scenografie și costume: Jan Wong
Light design: Bert Wong
Sound design și operator: Becky Yam, Wang Xiuan
Manager producție și regizor tehnic: Leo Siu
Regizor tehnic: Robin Wang Fei
Asistent light design: Wang Beijun
Designer tehnic: Xu Jinjia
Costume: Bi Wenzong
Recuzită: Yu Shuxi
Producător executiv: Huang Yiping, Susanna Yu
În distribuție: Yang Haoyu, Jiang Ke, Huang Chen, You Mei, Liu Yi Chen, Xu Jingling
Spectacol prezentat în limba chineză, cu traducere în limba română și limba engleză.
*Spectacolul va fi prezentat pe 17 iunie, de la orele 16.00, la Redal Expo.
Foto: © Yin Xuefeng