„Dezvoltarea Școlii de Teatru și Management Cultural din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a însemnat o perioadă de dezvoltare… spunem noi, de excepție”, recunoaște cu mândrie, cu mulțumire (firesc, la urma urmelor), Președintele, Părintele Festivalului Internațional de teatru de la Sibiu, maestrul Constantin Chiriac.
Iată însă ce anunț a făcut domnia sa cu numai câteva zile înainte de debutul ediției aniversare a FITS: Școala Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural, platforma doctorală pe acre o facem între 7 și 9 iunie, la Sibiu, arată dimensiunea de implicare a Universității sibiene (în promovarea artelor spectacolului, a valorilor culturale). Președintele FITS a ținut să explice, totodată că, inițiativa pornită încă de anul trecut- mai întâi ca o componentă a Festivalului, tinde acum să devină un festival de sine stătător: este vorba despre întânirea Școlilor de Teatru și Management Cultural din lume la Sibiu, „Avem anul acesta 15 universități din întreaga lume care și dau mâna la Sibiu”, a conchis maestrul Chiriac.