Poftiți să vă bucurați de tradiții, în MUZEUL ASTRA: Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor

 

Muzeul ASTRA organizează duminică, 21.10.2018, între orele 10 și 16, evenimentul Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor.

Inițiativa se desfășoară în cadrul programului Târgul de ţară, program prin care Muzeul ASTRA promovează şi susţine, iată, nemuritoarele și binecuvântatele tradiții şi cultura gastronomică tradiţională din satul românesc. Acțiunea vine ca o pregătire pentru manifestările care vor avea loc aici anul viitor, în cadrul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.

,,De pe Valea Târnavelor, reprezentanții comunității din Valea Viilor, vin să ne prezinte tradițiile pe care le-au păstrat și pe care le duc mai departe prin programe ce îi fac demni ca destinație turistică de excelență, inclusă în patrimoniul UNESCO. Vor fi prezenți și își vor etala talentul și priceperea dansatorii ansamblului Strugurelul Valea Viilor, care vor pune în scenă dansuri românești, săsești și țigănești. Ne vom bucura și de prezența etnicilor sași, veniți în vizită în sat, iar gospodinele ne vor primi cu preparate tradiționale ca brodenlaven (ciorbă cu carne și cartofi), iahnie de fasole și gogoși.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.

În preajma Târgului de țară, se vor desfășura 2 ateliere meșteșugărești: cusături tradiționale și, respectiv, pictură- icoane pe sticlă. De asemenea, grupul vocal al Bisericii ortodoxe din Valea Viilor va cânta pricesne la Biserica din Bezded, în cadrul Sfintei Liturghii.

 

***

Eveniment: Târgul comunităţilor rurale, ediţia a XIV-a; Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor

Data: 21 octombrie 2018

Locație: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul de țară

Orar: 10-16

 

 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org