CARTE INEDITĂ, tipărită cu ocazia Centenarului. Va fi lansată vineri la Humanitas. „Un martor al Marii Uniri”. Cu și despre Ionel Pop, strănepotul lui Simion Bărnuțiu

Cu câteva zile înainte de sărbătorirea împlinirii a 100 de ani de la momentul istoric de la 1 Decembrie 1918, sub grija colecționarului și a omului de afaceri sibian Alexandru Bârsan, a vpzut lumina tiparului volumul semnat de omul politic Ionel Pop, intitulat Un martor al Marii Uniri.

 

 

Apariția acestui volum ce însumează 327 de pagini se bucură de o prefață semnată de renumitul profesor și istoric Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babes Bolyai din Cluj Napoca, cât și de numeroase fotografii din colecția celui care a îngrijit această ediție.

Nu îmi aduc aminte când a fost începutul lungilor și fascinatelor discuții pe care le-am avut cu Alexandru Bârsan, în clipele de răgaz, despre Ionel Pop și despre descoperirea în casa familiei domnului Matei Boilă din Cluj Napoca a câtorva dosare de colecție, cu manuscrise și fotografii pe care, citindu-le, rămâi impresionat de valorosul tezaur ce merită pus în valoare.

Alexandru Bârsan a fost cel care a început demersurile pentru valorificarea acestora. Exista deja în plan tipărirea unui volum cinegetic semnat de Ionel Pop, dar și o lungă călătorie a unor piese ce i-au aparținut (biroul, ceasul de buzunar, ștampila de avocet arhidiecezan, mașina de scris etc) în sălile de muzee din orașele României în cadrul unei expoziții pe care Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi a realizat-o cu ocazia Centenarului și pe care a numit-o la Sibiu Mari sibieni pentru Marea Unire, iar apoi în periplu expozițional Făuritorii Mari Uniri. A fost unul din momentele în care vizitatorii au început să îl cunoască pe omul politic Ionel Pop, din păcate una dintre personalitățile uitate ale țării noastre.

Acum, ni se propune un volum care, poate, ar trebui să fie o lectură obligatorie, în ceea ce înseamnă marile personalități transilvănene care cu o muncă asiduă și cu o dedicare totală, au dorit înfăptuirea României Mari. Ionel Pop, autorul volumului de față, s-a născut la data de 24 noiembrie 1889 fiind avocat, om politic și scriitor cu o descendență ilustră din care îi amintim doar pe Simion Bărnuțiu (străbunic) și pe Iuliu Maniu (unchi).

Ar fi demn de știut că la 1 Decembrie 1918, la vârsta de 29 de ani, Ionel Pop participă la Alba Iulia, fiind unul dintre cei opt notari ai Adunării Naționale. A făcut parte din primul Parlament al României întregite ca deputat fiind apoi Vicepreședinte al Camerei Deputaților. În anul 1948 a fost condamnat pe nedrept și întemnițat. Eliberat după anii grei de temniță, în 1956, a publicat până la sfârșitul vieții în 27 ianuarie 1985, peste 20 de volume inspirate din natură și viața animalelor.

Volumul de față Un martor al Marii Uniri, așa cum menționează Alexandru Bârsan, ”se alcătuiește din două capitole principale din manuscrisul Bătrânii noștri din anul 1969 în care Ionel Pop vorbește cu recunoștință și venerație despre înaintașii de seamă ai familiei – și un fragment important din manuscrisul Genius Loci, scris în 1966 – în care descrie cu nostalgie, reconstituind trecutul pe baza fluxului viu al memoriei, asemenea lui Proust, spiritual locului, oamenii și moșioara de la Bădăcin, moștenire seculară a familiei Maniu, unde și-a petrecut o mare parte din perioada copilăriei și adolescenței, dar și a maturității, până la dramatica instaurare a regimului comunist, care l-a lipsit de tot ce îi era drag, fiindu-i confiscate inclusiv libertatea”.

În prefață. profesorul clujean Ioan Bolovan, acesta scrie: ”Fie ca măcar acum, la 100 de ani de la Marea Unire, să putem descoperi în România contemporană și, mai ales, în cea viitoare, cursul mare și liniștit al unei națiuni mari, mândră de trecutul ei pe care l-a asumat cu responsabilitate și cu încredere în destinul ei istoric din această parte a Europei”.

Volumul Ionel Pop, Un martor al Unirii, Editura Corint, 2018, va fi prezentat publicului sibian, vineri 14 decembrie 2018, de la ora 18.00 la Librăria Humanitas – Strada Nicolae Bălcescu în prezența invitaților: Alexandru Bârsan, Răzvan Pop și Alexandru Chituță.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org