FILARMONICA DE STAT SIBIU aniversează, în 2019, 70 de ani

 

Numai fericirile muzicale îmi dau senzaţia de nemurire” (Emil Cioran)

Înființată la 1 ianuarie 1949, prin decret al Consiliului de Miniștri, Filarmonica de Stat Sibiu este una dintre cele mai vechi şi prestigioase instituții muzicale profesioniste din România. Începând cu anul 1993, instituția funcționează în subordinea Consiliului Județean Sibiu iar anul 2019 marchează aniversarea a 70 de ani de existență instituțională.


Anterior instituţionalizării, activitatea artistică locală a fost asigurată de asociaţiile muzicale germane sau româneşti precum Asociaţia muzicală sibiană - Hermannstädter Musikverein (1839-1947), transformată în Asociaţie filarmonică sibiană (1947-1949). În strânsă legătură cu activitatea acestor asociaţii s-au afirmat personalităţi de marcă ale vremii precum Johann Leopold Bella (1843-1936) - director şi dirijor al Asociaţiei muzicale sibiene şi al corului Hermania (între 1881-1921), sau Paul Richter (1875-1950) – dirijor al Asociaţiei muzicale sibiene (între 1935-1939). 
Preocupările muzicale ale comunităţii locale, se înrădăcinează tocmai în secolul al XVI-lea, dezvoltându-se în jurul unor şcoli organistice precum cea a lui Hyeronymus Ostermayer. În secolul al XVIII-lea, o intensă viaţă muzicală se desfăşura pe lângă curtea baronului Samuel von Brukenthal, care deţinea la vremea aceea o orchestră profesionistă. Înfiinţarea unor edificii ca Teatrul municipal, în 1787, de către primarul oraşului, Martin Hochmeister, a făcut posibilă prezentarea, aici, a unor lucrări de amploare: opere precum Răpirea din Serai de Mozart sau oratorii precum Creaţiunea de Haydn, au putut fi auzite la scurt timp de la crearea lor, în jurul anului 1800. 
În aceste condiţii, pe aceste meleaguri au fost atraşi câţiva din virtuozii secolului al XIX-lea: Franz Liszt, Johannes Brahms, Joseph Joachim, Johann Strauss. (***Orchestră permanentă şi instituţionalizată documentată istoric există la Sibiu, din anul 1789).
Deschiderea primei stagiuni de concerte a Filarmonicii de Stat Sibiu, pe data de 1 noiembrie 1949, s-a produs sub bagheta lui Henry Selbing, avându-l ca solist la vioară pe Mircea Săulescu din Bucureşti. Programul cuprindea atât lucrări din creaţia universală (clasico-romantică, dar şi modernă sau contemporană) cât şi românească, contribuind la activitatea de promovare a muzicii româneşti de dată recentă.
Demn de amintit, trecerea peste anul de răscruce, 1949, reprezintă, în fapt, un proces de devenire firească, prin transformarea calităţii prestaţiilor artistice. Astfel, pe parcursul celor 70 de ani de existenţă, Filarmonica de Stat Sibiu, continuându-şi şi lărgindu-şi activitatea profesională, a ajuns la capacitatea de a susţine 100 de concerte pe an, majoritatea cu sala plină, promovând lucrări din repertoriul simfonic şi, în ultimul timp, de operă. Renumele instituţiei a crescut graţie calităţii concertelor (cu ecouri în presa românească şi străină), înregistrărilor la radio şi televiziune, imprimărilor pe disc sau pe CD. 
Este explicabil de ce mari solişti ai lumii au fost încântaţi să colaboreze cu această orchestră. Câteva nume celebre sunt: Ion Voicu, Valentin Gheorghiu, Stefan Ruha, Sviatoslav Richter, Rudolf Kerer, Lazar Berman, Andrei Gavrilov (Rusia) Ivry Gittlis (Elveția), Monserrat Caballe (Spania), Gerd Albrecht (Germania), Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Petre Sbârcea, Nicolae Moldoveanu, Patrick Galloise, Pierre Amoyal (Franța), Peter Donohoe (Anglia), Dan Grigore, Eugen Sârbu, Elisabeth Leonskaja, Leontina Văduva, Ruxandra Donose, Elena Moșuc și mulți alții..
Numeroase turnee de concerte au fost efectuate cu succes în străinătate, în tări ca: Austria, Elveția, Franța, Italia, Germania, Spania, Ungaria, Luxembourg și Turcia, prestațiile artistice ale orchestrei fiind apreciate la superlativ de critica de specialitate.
Actualul sediu al Filarmonicii de Stat Sibiu este Sala Thalia, o cladire cu statut de monument istoric. Construită în anul 1787 de Martin Hochmeiester ca Teatru Municipal, sala a fost distrusă de-a lungul timpului de două incendii. Consiliul Județean Sibiu a reluat activitatea de restaurare a edificiului în anul 1990, inaugurarea oficială având loc în acordurile Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven, cu ocazia concertului din 7 octombrie 2004.
Prin evenimentele desfășurate,în prezent, Filarmonica de Stat Sibiu își aduce o contributie majoră la realizarea politicilor culturale ale comunității locale, contribuind semnificativ la promovarea județului Sibiu în plan cultural, artistic și turistic şi în mod deosebit la educaţia artistică a tuturor generaţiilor.

 

foto: ArtoGrafica

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!