26 de elevi și foști elevi ai Liceului de Artă din Sibiu, parte dintre ei membri ai Orchestrei de tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, într-un proict cultural în Franța

Tineri sibieni și bretoni își dau întâlnire în cadrul unui schimb de experiență, dezvoltat în Sezonul România-Franța 2019. Proiectul „Orchestra tinerilor din Haute-Bretagne și Orchestra din Sibiu: schimb muzical și cultural între tineri muzicieni” se derulează în perioada 27 martie – 20 august 2019 și a debutat cu o vizită a delegației sibiene în Franța și un concert susținut astăzi, în Rennes.

 

26 de elevi și foști elevi ai Liceului de Artă din Sibiu, parte dintre ei membri ai Orchestrei de tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, au vizitat Departamentul Ille et Vilaine din Franța, în 27 -31 martie 2019.

Așadar, vizita a avut loc în cadrul proiectului „Orchestra tinerilor din Haute-Bretagne și Orchestra din Sibiu: schimb muzical și cultural între tineri muzicieni”.

Dezvoltat pe bazele parteneriatului existent între Departamentul Ille-et-Vilaine și județul Sibiu, acest generos proiect cultural și educațional își propune o colaborare între muzicieni români și francezi. Într-o primă parte a proiectului, Orchestra din Sibiu, însoțită de 6 cadre didactice și condusă de prof. Daniela Sacarelis, directorul Liceului de Artă, vizitează partenerii din Franța, efectuând repetiții comune și susținând chiar, un concert în orașul Rennes.

Concertul, intitulat „Europa prin muzică” aduce în atenția publicului francez lucrări de valoare din patrimoniul muzical european, semnate de Johann Sebastian Bach, Gabriel Fauré, George Enescu, Claude Debussy, Gheorghiu și Jacques Offenbach; conducerea muzicală este asigurată de dirijorul Andrei Crăciun. Evenimentul a avut loc vineri, 29 martie 2019, ora 20.00, la Biserica Saint-Laurent din Rennes.

De asemenea, delegația sibiană a fost primită în cadrul oficial la Departamentul Ille et Vilaine și va efectua un tur cultural în Rennes, Saint-Malo și Mont Saint Michel.

Proiectul „Orchestra tinerilor din Haute-Bretagne și Orchestra din Sibiu: schimb muzical și cultural între tineri muzicieni” face parte din Sezonul România-Franța 2019, este susținut de Consiliul Județean Sibiu și se derulează prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu. Proiectul beneficiază de sprijinul Asociației «Solidarité 35 Roumanie», Asociației de prietenie «Ille et Vilaine - Sibiu» și al Consiliului Departamental Ille et Vilaine. Proiectul este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe.

 

PREZENTAREA SEZONULUI ROMÂNIA-FRANȚA

Născut dintr-o voință politică comună, Sezonul România-Franța 2019 coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, dar și cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârșitului primului Război Mondial.

Așa cum aflăm din surse oficiale, sezonul are ca vocație reînnoirea imaginii și percepției pe care țările noastre le au una față de cealaltă și întărirea legăturilor economice, științifice și culturale, ce ne leagă în mod istoric.

Sezonul România - Franța va dezvălui dinamismul și imaginația creatorilor și companiilor, ca o oglindă a societăților noastre, ancorate în secolul XXI, dar urmărind istoria împărtășită și francofonia comună. Astfel, va reafirma atașamentul nostru față de o Europă a păcii, a ideilor și a cooperării.

Cei doi comisari generali, Andrei Țărnea și Jean-Jacques Garnier, au dorit să construiască un Sezon al întâlnirilor insolite și al descoperirilor, care ne invită să depășim și să uităm clișeele asociate României și Franței.

Nenumărate motive au condus la decizia de a organiza Sezonul încrucișat cu România în 2019: motive istorice și politice evidente, Președinția română a Consiliului Uniunii Europene și celebrarea centenarului creării României moderne. Dar în egală măsură, au existat și motive mai intime, țesute de-a lungul secolelor, între țările noastre, printr-o mică și mare Istorie.

Sursa: Website-ul oficial al Sezonului România-Franța 2019 https://sezonulromaniafranta.ro/sezonul-romania-franta/

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org