«Dama cu camelii», din China la FITS

Dama cu camelii ( în francezăLa dame aux camélias), un celebru roman scris de Alexandre Dumas fiul, a făcut istorie atât în literatură cât și… pe marile scene. Romanul a fost publicat pentru prima oară în Paris în anul 1848, fiind un mare succes al scriitorului care până atunci fusese în umbra tatălui său Alexandre Dumas.

 

Anul acesta, avem a vedea o versiune extraordinară, provocatoare, la FITS, cu inflexiuni în marea istorie a Chinei.

Specatcolul se joacă pe 22 și 23 iunie de la ora 16.00 la TNRS.

În timpul Dinastiei Tang (618-907), în China, funcționarii erau selectați prin intermediul unor examene imperiale. Tatăl tânărului cărturar, Zheng Yuanhe, își dorește ca fiul lui să treacă examenul și să devină înalt funcționar. Totuși, acesta se îndrăgostește de geisha Li Yaxian, însă iubirea lor este respinsă de societate. Li Yaxian este obligată să părăsească bordelul, în timp ce Zheng Yuanhe primește o pedeapsă fizică din partea tatălui său, fiind renegat de familie. După ce se reîntâlnesc, Li Yaxian jură să protejeze onoarea lui Zheng Yuanhe, dar și pe cea proprie, impunându-i să studieze din greu. Zheng e vrăjit de ochii frumoasei femei și nu se poate concentra. Disperată, Li Yaxian își înfige ace în ochi. Șocat, Zheng Yuanhe depune eforturi uriașe și promovează examenul, devenind înalt funcționar. Astfel, își recâștigă onoarea și se împacă cu tatăl său, întorcându-se în sânul familiei. În schimb, Li Yaxian, fata cu destin tragic, care pune dragostea mai presus de propria viață, e gonită…

În distribuţie: Shen Tiemei (three time Plum-blossom Award Winner), Sun Yongbo (Plum-blossom Award Winner), Xu Yongming, Chen Qiujin, Yang Kunhao, Luo Jilong, Wang Yaodong, Zhang Fan, Wan Duo, Tang Wei, Shi Chengshuang, Nie Weiwei, Wang Qi

De: Luo Huaizhen 
Regia: Xie Ping'an

Spectacol prezentat în limba chineză, cu traducere în limbile română şi engleză.
Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani.

 Foto:  © Chongqing Chuanju Theatre

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org