FILE DIN ISTORIA SATULUI BRADU

În anul 1817, adică acum 203 de ani, Împăratul austriac și Marele Principe al Transilvaniei, Francisc I, împreună cu împărăteasa Carolina Augusta vizitează Transilvania.

 

Așa cum reține memoria vremii, în 12 Septembrie, cei doi trec Oltul la Bradu, Brad/Fenyőfalva/Gierelsau(in Altland, Königsboden),Giresa spre Avrig/Felek/Freck/Frek, pe poduri plutitoare.

Cum aflăm de la dl Tudor Duică, în 1838, meșterul tâmplar Heinrich Hein din Sibiu/Hermannstadt/Nagyszeben construiește Podul de Lemn peste Olt între Bradu și Avrig.

În a doua fotografie, puteți vedea un steag cu stema satului Bradu, din anul 1775.

*Francisc I al Austriei (în germană Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 12 februarie 1768Florența - d. 2 martie 1835Viena) a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1792-1806), sub numele de Francisc al II-lea (Franz II). Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc.

A fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747-1792) și al soției acestuia, Maria Luiza de Spania.

Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul războaielor napoleoniene și a mai suferit câteva înfrângeri după Austerlitz. Căsătoria fiicei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severă înfrângere. După abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a șasea coaliții, Austria a participat drept statul proeminent al „Sfintei Alianțe” la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia este trasarea unei noi hărți a Europei și restaurarea domeniilor străvechi ale lui Francisc (cu excepția Sfântului Imperiu de națiune germană, care fusese dizolvat).

**Un bust al împăratului Francisc decorează zidul cetății Sibiului. Bustul original, vandalizat în anii 1990, a fost regăsit în anul 2008 în beciurile Prefecturii Sibiu.

Sursa foto: Tudor Duică

 


Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org