Clubul GreenIMPACT își deschide porțile la Rășinari. Copiii și tinerii pot învăța cum să fie responsabili și să se implice în viața comunității

 

RĂȘINARI: Un loc blând ca pasul Domnului, un loc plin de legendă, tradiție și poezie, unde se întâmplă lucruri bune, lucruri care pu pe fruntea satului aura oamenilor plini de inițiativă, implicați, trudnici, cu idei care dau rod.

 

Începând cu luna ianuarie 2018, în comuna Rășinari se va deschide un club de implicare comunitară pentru tineri- GreenIMPACT. Demn de precizat în acest context, Rășinari este parte a destinației ecoturistice Colinele Transilvaniei(Târnava Mare-Hârtibaciu-Olt), alături de Pădurea Craiului (Bihor), Mara-Cosău-Creasta Cocoșului (Maramureș), Țara Dornelor (Suceava), Țara Hațegului, Retezat (Hunedoara), Ținutul Zimbrului (Neamț), Tușnad (Harghita).
Astfel, Școala Barcianu va găzdui acest Club de implicare comunitară pentru tineri, și asta pentru că reprezentanții instituției sunt convinși că tinerii merită și trebuie să fie implicați în dezvoltarea comunității lor. De aceea, cadrele didactice și... mai ales tânăra generație doresc să învețe să aprecieze patrimoniul natural și cultural al locurilor în care s-au născut, să învețe să identifice comorile locale, să planifice și să implementeze proiecte care să le pună în valoare.
Demn de apreciat, GreenIMPACT este un program de inițiativă comunitară, bazat pe educație prin experiență, lansat de Fundatia Noi Orizonturi. În Clubul GreenIMPACT de la Școala Barcianu, copiii și tinerii, ghidați de liderii voluntari, dna prof Ileana Carmen Damean și dna prof Alexandra Bega, cu sprijinul și îndrumarea ambasadorilor GreenIMPACT, dna director prof. Olteanu Carmen și, respectiv, domnul primar Bucur Bogdan, vor învăța pe cei mai mici- prin jocuri, povești educative și realizarea de proiecte de serviciu în folosul comunității- să se implice, să devină atenți și responsabili la problemele comunității, să ăși modeleze și să își exprime spiritul civic, să fie conștienți de valorile comunității din care fac parte.

Așadar, copiii și tinerii din legendara localitate sunt așteptați cu drag să se înscrie la Clubul GreenIMPACT Rășinari.

 

*IMPORTAT: Înscrierile vor avea loc marți, 23 ianuarie 2018, orele 12:00, la sediul școlii.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

 

ziare ziare.org