SĂRBĂTOARE PE PORTATIV: Cele mai îndrăgite voci ale muzicii ușoare românești concertează la Sibiu, în iunie și iulie

 

SIBIUL CÂNTĂ și... DANSEAZĂ! Pentru că, iată, o tradiție frumoasă continuă pe portativ cu... evenimente de colecție!

Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Teatrul de Balet Sibiu continuă tradiția evenimentelor dedicate muzicii ușoare românești cu două concerte de excepție, ce îi vor aduce pe scenă pe unii dintre cei mai îndrăgiți cântăreți români: Monica Anghel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Anastasia Lazariuc, Marina Florea, Stela Enache, Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu, Aurelian Temișan, Gabriel Dorobanțu și Florin Apostol, dar și pe talentații balerini ai Teatrului de Balet Sibiu, care aduc în lumina reflectoarelor momente coregrafice semnate de Aleisha Gardner, pe muzica compozitorului Adrian Daminescu.

 

Primul concert de muzică ușoară românească organizat de CCM Sibiu în acest an va avea loc în data de 25 iunie 2017 și îi va aduce în fața publicului pe Monica Anghel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu și Florin Apostol. Cel de-al doilea concert din acest an va avea loc în data de 9 iulie 2017 și invitați vor fi Anastasia Lazariuc, Marina Florea, Stela Enache, Aurelian Temișan, Gabriel Dorobanțu și Florin Apostol. Ambele evenimente vor avea loc la Redal Expo Sibiu, cu începere de la ora 19:00 și vor fi prezentate de Florin Apostol.

 

Balerinii TBS aduc pe scenă coregrafii pe muzica lui Adrian Daminescu

așa cum ne încredințează organizatorii, alături de îndrăgiții artiști români, pe scena concertelor de muzică ușoară românească vor performa, cu momente coregrafice realizate de Aleisha Gardner, pe muzica compozitorului Adrian Daminescu, dansatorii TBS Gabriella Delgado (SUA), Marco Palamone (Italia), Myrna Squire (Canada), Claudiu Buldan (România), Ellena Nou (Marea Britanie) și Joshua Legge (Australia) – în data de 25 iunie 2017, respectiv Ayaka Nagai (Japonia), Aina Sanxo (Spania), Kirill Ermolenko (Rusia), Jonathan Milton (Marea Britanie), Charlotte Lanning (SUA) în data de 9 iulie 2017.

 

***Bilete online, direct de pe pagina de facebook a TBS, fără niciun cost suplimentar

Biletele pentru ambele evenimente pot fi cumpărate online, de pe siteurile bilet.ro și kompostor.ro sau direct de pe pagina de facebook a Teatrului de Balet Sibiu – secțiunea bilete – fără niciun cost suplimentar. În Sibiu, biletele pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau în seara spectacolelor, în limita locurilor rămase disponibile. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere. 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

 

ziare ziare.org