DECLARAȚIE-ȘOC din partea Ministrului Agriculturii, Petre Daea: „DE CE SĂ NU ÎMPUȘCĂM URȘII?”

Aflat la un eveniment din cadrul campaniei Alege Oaia la Ploiești, reprezentantul Guvernului a fost... provocat, printre altele, să-și spună părerea în legătură cu modul în care s-a decis să se acționeze față de urșii care sunt tot mai prezenți în satele de munte, la deal și mai nou tot mai aproape de câmpie, ca să nu mai vorbim de zonele cu stâne (n.n. Tot mai mulți ciobani ajung la spital atacați de ciobani și se plâng și că turmele sunt atacate tot mai des) și de stațiunile montane.

 

Iată ce a răspuns Petre Daea: „De ce să nu-i împuşcăm? În primul rând e protejat omul. Nu am ajuns în situaţia să alegem între om şi animal, să fie foarte clar! Omul pentru noi este cel care ne interesează, în slujba lui suntem şi împreună cu fiecare dintre cei care au decizie în domeniu luăm măsurile care se impun“. Întrebat dacă a purtat discuţii la nivelul Ministerului Mediului pe acest subiect, el a precizat, citat de Agerpres, că în acest caz soluţia este ca deciziile să fie puse în practică, realitatea fiind una evidentă. „Aici e vorba de a face. Realitatea este evidentă şi nu trebuie să o ocolim“, a opinat senin ministrul.

*Vineri, celebrul urs care a vandalizat în urmă cu câteva Zile Cabana Postăvaru, situată lângă Pârtia de schi din Poiana Brașov, a... revenit, intrând, distrugând, de această dată, ușa principală. A intrat și... a plecat cu... o pungă de zahăr și o cutie de bomnboane!!!)

 

sursa foto:  adevarul.ro

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...