„SIBIU 825”, proiecție-eveniment la Astra Film Cinema

Filmul Sibiu 825, în regia lui Dumitru Budrala, unul dintre cele mai vizionate filme de la ediția de anul acesta a Astra Film Festival, va fi proiectat la cererea publicului, vineri 8 decembrie, de la orele 19:00, la Astra Film Cinema în Piața Mică numărul 11.

 

Proiectia se adreseaz[ tutror celor care doresc să revadă povestea orașului în care a luat ființă Astra Film sau celor care nu au văzut-o până acum. Documentarul este, în fapt, o reușită cronică istorică vizuală a Sibiului, care înaintează prin timp, radiografiind etapele înfloritoare, dar și pe cele de mare cumpănă pe care le-a traversat minunatul oraș-cetate de pe Cibin, de la începuturi până în prezent, de-a lungul celor aproape nouă secole de existență.

Sibiu 825 a fost lansat pe 16 octombrie 2017 și își dorește să trezească interesul față de bogata poveste a acestui spațiu urban minunat, care s-a păstrat de sute de ani.

Demn de precizat, proiecția filmului de 26 de minute ce surprinde momente importante din istoria orașului va avea loc în prezența regizorului și va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

 

*Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției.

Mai multe informații la tel: 0269 202 430.

Un preview al filmului poate fi vizionat aici: https://youtu.be/PfhAA3ELqIo?t=2

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org