S-A HOTĂRÂT: Conturi pe rețelele de socializare pentru minorii de până în 16 ani DOAR CU ACORDUL PĂRINȚILOR!

80% dintre victimele pedofililor sunt elevi de până în 10-11 ani. Foarte curând, la nivel european, se va implementa o măsură prin care copiii și adolescenții până în 16 ani vor putea avea cont pe rețelele de socializare numai cu acordul și semnătura părinților. Cea mai puternică motivație care a condus la această idee provine din numărul îngrijorîtor de mare al abuzurilor și chiar al dispariției copiilor care intră în contact pe internet cu diverși necunoscuți cu gânduri necurate.
 

Prevederile vor intra în vigoare în mai 2019.

Compaaaaaniile care nu respectă legea vor primi amenzi uriașe. La fel și părinții care nu se vor supune legii.

 

 

*Numărul abuzurilor sexuale asupra copiilor s-a dublat în 2017, la nivel național.

Noul Regulament UE privind Protecţia Generală a Datelor Art. 8: ”În ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal este legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectivă prelucrare este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului.”

*Statistica arată că, anual, în fiecare judeţ al României sunt trimise, în medie, în judecată, 18 cazuri privind infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale. Majoritatea sunt infracţiuni de viol şi act sexual cu un minor (sursa: stirileprotv.ro).

 *Numai în sectorul 4 al Capitalei, din 2009 până acum s-au înregistrat peste o mie de dosare de abuzuri sexuale cu minori. Iar 100 de infractori sunt căutaţi şi astăzi. (sursa: a1.ro)

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

Anunt Facebook

ziare ziare.org