REUȘITĂ MEDICALĂ: Intervenţie neurochirurgicală complexă de extirpare a unei tumori cerebrale gigant, asociată cu hematom, realizată de neurochirurgii SCJU Sibiu

 

SIBIUL are medici extraodinari! Încă un eveniment confirmă valoarea și implicarea specialiștilor noștri!

 

În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Secția Clinică Neurochirurgie, a avut loc (în cursul săptămânii trecute) o complexă intervenţie neurochirurgicală. Este vorba de extirparea unei tumori cerebrale gigant de la o pacientă în vârstă de 77 de ani care prezenta, concomitent și o hemoragie cerebrală, aflându-se în stare de comă.

Intervenția extrordinară a fost efectuată de o echipă condusă de Șef Lucrări Dr. Vicențiu Săceleanu, medicul șef al Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu și formată din Dr. Vladimir Roșca, medic specialist neurochirurgie, Dr. Cosmin Cândea, medic rezident neurochirurgie și studenții Andrea Gavrilei și Ștefan Octavian Grădinaru. Din echipa de anesteziști au făcut parte Dr. Tiberiu Toabeș și rezidenții Sandra Neamțu și Luminița Biserică.

Pacienta a fost diagnosticată în cadrul serviciului nostru cu o tumoră cerebrală gigantă localizată pe linia mediană a craniului, adică în mijlocul creierului. Particularitatea cazului a constat în faptul că, pe lângă această tumoră situată foarte profund, pacienta a prezentat, în apropiere, și o hemoragie cerebrală. După pregătirea atentă a cazului, am intervenit practicându-se rezecția completă a tumorii și evacuarea completă a hematomului, simultan”, a explicat Șef Lucrări Dr. Vicențiu Săceleanu.

Intervenția chirurgicală, de maximă dificultate, efectuată cu microscopul operator performant din dotarea secției, a durat nu mai puțin de... 8 ore iar dimensiunea tumorii a fost de 6/4 cm. Operația a fost un succes, controlul post operator indicând evacuarea completă a celor două leziuni.

Gradul ridicat de dificultate a intervenției a fost dat de asocierea acestei tumori profunde cu interesarea liniei mediene, cum o numim în neurochirurgie, adică sinusul sagital superior, practic cea mai mare venă din craniu, existând astfel riscul unei hemoragii masive în timpul operației. Ne exprimăm satisfacția că această operație a fost o reușită, fapt care denotă profesionalismul colectivului secției de neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și buna colaborare cu Universitatea Lucian Blaga, Facultatea de Medicină”, precizează Șef Lucrări Dr. Vicențiu Săceleanu.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriță, în momentul de față pacienta se află sub supraveghere post-operatorie de specialitate, este stabilă, cu evaluare neurologică bună și va intra într-un program de recuperare.

Demn d eluat în seamă, cazul va fi prezentat și în cadrul Cercului de Neurochirurgie din cadrul Facultății de Medicină din Sibiu coordonat de către Dr. Vicențiu Săcelanu, șeful catedrei de Neurochirurgie.

 

Date suplimentare:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, pe baza Hotărârii nr. 93/2010 a Consiliului Judeţean Sibiu. Secția Secţia Clinică Neurochirurgie a SCJU Sibiu este unul dintre cele mai moderne servicii ale cele mai mari instituții sanitare a județului, aceasta funcționând din ianuarie 2015 într-un spațiu complet nou și modern, care asigură condiții superioare de cazare și tratament. Totodată, în cadrul secției funcționează și un bloc chirurgical, de asemenea complet nou şi modern, la standarde europene, aceste investiții fiind realizate de către Consiliul Județean Sibiu.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

 

ziare ziare.org