Povești și legende „scrise” în tainele țesutului și brodatului care din neam în neam nasc Costumul Tradițional.
Meșteri neosteniți care țin harul facerii iei, cătrințelor, cojoacelor, pieptarelor… Oameni demni și curați la suflet ce poartă cu mândrie, cu umină în suflet straiele tradiționale… Cu toții au făcut mare sărbătoare timp de două zile în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, de dragul Zilei Naționale a Costumului Tradițional.
În tot acest timp binecuvântat, pragul muzeului l-a trecut nu mai puțin de 4110 vizitatori! Pentru că…. Tradiția e vie, aici, în locul acesta unde satul, neamul și tradiția țin în lumină zestrea noastră întreagă.
Foto: Muzeul Astra