O viață cât un... Centenar: Fiica lui Josef Theil, a fost fondatorul fabricii Scandia

Doamna Frieda Smărăndache s-a născut o dată cu România Mare.

În cadrul campaniei derulate de Ministerul Afacerilor Interne „O viață cât un Centenar”, dedicată cetățenilor români care împlinesc 100 de ani în Anul Centenarului Marii Uniri, angajații ISU Sibiu, ai Inspectoratului de Jandarmi dar și reprezentanți ai IPJ Sibiu, împreună cu subprefectul județului au avut onoarea de a o felicita pe doamna Frieda Smărăndache. Întâlnirea a fost extrem de emoționantă atât pentru reprezentanții structurilor MAI din județ, cât mai ales pentru gazde. Înmânarea drapelului tricolor, a insignei centenar și a scrisorii semnate de ministrul Afacerilor Interne a fost tulburător pentru văduva colonelului de Cavalerie Calistrat Smărăndache.
Demn de știut, familia doamnei Frieda Smărăndache este parte a istoriei Sibiului. Tatăl doamnei Smarandache, Josef Theil, a fost fondatorul fabricii Scandia și Cetățean de Onoare al Sibiului.

Sărbătorita a primit în dar din partea Ministerului de Interne un drapel, o insignă cu însemnele Centenarului și o emoționantă scrisoare din partea Ministrului de Interne, Carmen Dan.

Momente impresionante, emoții și... suflete din care se nasc flori și lecții de viață.

 

*La eveniment au participat, îmoreună cu reprezentanții ISU Sibiu, Șeful IPJ Sibiu, comisar șef Tiberiu Iulian Ivancea și subprefectul județului, Horațiu Marin.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

Anunt Facebook

ziare ziare.org