ISU SIBIU, „la FOC CONTINUU” contra efectelor CODULUI PORTOCALIU de miercuri

Efectele Codului Portocaliu de precipitații. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din subsolurile a cinci locuințe și îndepărtarea unui copac de pe carosabil.

 

Ca urmare a efectelor Codului Portocaliu de precipitații prognozat seara trecută în mai multe localități din județul Sibiu, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au fost primite peste 20 de solicitări ale cetățenilor pentru evacuarea apei din curți și subsolurile locuințelor. 
Concret, pompierii din cadrul ISU Sibiu s-au deplasat în 15 locații, acolo unde apa provenită din precipitațiile abundente a pătruns în curțile și subsolurile caselor, cu 4 autospeciale de intervenție, 8 electropompe și 2 motopompe, intervenind pentru supravegherea apei și evacuarea acesteia din cinci subsoluri ale unor locuințe situate pe străzile O. Ghibu, Ana Ipătescu, Faianței, Lebedei și Florilor din municipiul Sibiu. 
Tot ca urmare a solicitărilor primite de la cetățeni, au fost trimise în municipiul Sibiu echipaje ale Societății de Apă Canal, iar în localitățile Cisnădie și Bungard, acolo unde au fost semnalate două subsoluri inundate, serviciile voluntare pentru situații de urgență. 
Totodată, un echipaj de pompieri din cadrul Stației Mediaș a intervenit cu o autospecială, la ieșire din municipiul Mediaș spre Blăjel, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org