George Cristian Maior: Proclamația Guvernatorului statului Illinois onorează un moment cardinal pentru evoluția României: Marea Unire de la 1918  

 

ONORANT: Guvernatorul statului Illinois, Bruce Rauner, a emis o proclamaţie oficială prin care felicită România cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918. “Marea Unire a Românilor a dus la consolidarea unui stat modern, inspirat de principiile libertății, democrației, economiei libere și progresului social”, se arată în textul proclamației.

 

Potrivit informațiilor transmise de Ambasada țării noastre în SUA, documentul subliniază “prietenia profundă și de lungă durată” dintre România și Statele Unite ale Americii, precum și angajamentul comun al ambelor țări pe calea asigurării securității transatlantice și a prosperității. În proclamație este remarcată și contribuția adusă de românii-americani la dezvoltarea societății americane, prin “talentul, energia, creativitatea și moștenirea culturală” a acestora.

Proclamația statului Illinois a fost salutată de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, care a apreciat mesajul transmis de către guvernatorul Bruce Rauner. “Proclamația onorează un moment cardinal pentru evoluţia României, Marea Unire de la 1918, la care românii din America și președintele SUA de atunci, Woodrow Wilson, au avut o contribuție esențială”, a afirmat ambasadorul George Cristian Maior.

Într-un comunicat oficial al Ambasadei României în SUA se precizează că, în acest context, Ambasadorul George Cristian Maior a subliniat faptul că în statul Illinois este una dintre cele mai vechi comunități de români din Statele Unite ale Americii, fiind una dintre primele zone în care aceștia s-au stabilit, încă... dinaintea Primului Război Mondial.

 

*Informații suplimentare: 

Statul Illinois este al șaselea cel mai populat stat american, cu o populație de peste 12 milioane de locuitori și un produs intern brut care îl situează pe locul 5 între statele americane. Comunitatea românilor americani din statul Illinois este una dintre cele mai vechi din Statele Unite, prima organizație a acestora fiind înființată în 1907, sub denumirea de “Speranța”, iar în 1911 a apărut primul ziar de limbă română, “Libertatea”. În 1975, primarul orașului Chicago, Richard J. Daley, a declarat ziua de 10 mai, zi națională a românilor.

Principalii factori de coeziune comunitară sunt reprezentaţi de bisericile româneşti înfiinţate de-a lungul timpului și de Consulatul General al României din Chicago. De asemenea, în Illinois se află o serie de asociații și organizații culturale românești precum și organizații mass-media de limbă română.

 

 

foto: washington.mae.ro

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

Anunt Facebook

ziare ziare.org