Câteva file din... ISTORIA MĂNUȘILOR

CE VECHE POVESTE AU... MĂNUȘILE!...

În trecut, mănușile nu erau folosite în scop decorativ sau pentru protecție împotriva gerului, ci ca mijloc de utilizare simplă. Se spune că erau confecționate din diverse materiale ieftine și erau folosite de pastori, soldați, dar și de țăranii ceva mai înstăriți. Odată cu apariția claselor sociale, mănușile au început să se înscrie ca simbol al statutului proprietarului.

 

Cei care le-au studiat parcursul prin secole sunt de părere, însă, că istoria manușilor ne indică folosirea lor încă din cele mai vechi timpuri. Erau destul de populare și serveau și ca protecție a mâinilor în Egiptul Antic. Faraonii le purtau, ănsă, mai ales ca simbol al poziției lor înalte, iar femeile pentru a-si proteja frumusețea mâinilor. Își frecau mâinile cu miere și uleiuri parfumate și apoi le acopereau cu mănuși subțiri de mătase scumpă. În acele vremuri, mănușile erau făcute ca niste buzunare mici, fără găuri pentru degete. Apoi s-a trecut la mănușile cu un singur deget. Femeile din Egipt foloseau manușile și pentru a-si proteja mâinile în timp ce mâncau sau atunci când lucrau.

 

Mănușile folosite pentru mâncat

Era o tradiție să mănânci cu mănuși chiar și în Evul Mediu. Se povestește că mai degrabă erau niște degetare speciale din țesături fine, subțiri. Și romanii purtau mănuși în timp ce mâncau. Aceste mănuși erau din in și matase. Era o modalitate de a lua mâncarea fierbinte, deoarece la acea vreme nu se foloseau furculițe. Astfel de manuși erau denumite „Digitalia” și erau folosite și pentru gătit.

 

Mănușile ca mijloc de protecție

În lumea antică, mănușile erau folosite ca mijloc de protecție la locul de muncă. Ciobanii și țăranii le purtau în timp ce lucrau cu plantele spinoase sau cu cerealele tăioase.

Mănușile fara degetete sau mitenele erau purtate și în Evul Mediu. Aceste mănuși erau din piele cu căptușeală din bumbac sau erau din inele de fier, acestea din urmă fiind folosite pentru vânătoare. (sursa: blog.jorjette.ro)

 

Demn de știut, din secolul al XI-lea, mănușile au devenit o parte a decorului liturgic din Biserica Catolică. Episcopii purtau mănuși tricotate cu fir de aur. Preotii din poziții inferioare purtau doar mănuși albe ca simbol al purității.

Fiind destul de importante în Evul Mediu, mănușile au devenit un simbol al demnității și onoarei. Din istoria mănușilor aflăm că toate ceremoniile erau precedate de transmiterea unei mănuși.

Mai apoi au apărut celebrele, elegantele, pufoasele manșoane de blană, o modă care a durat până către anii '40 ai secolului 20, îndeosebi în lumea nobililor, fiind, însă, și acum o sursă de inspirație pentru marile case de modă.

Ar mai fi de amintit, de asemenea mănușille... „auto”, purtate elegant sau șmechește de șoferi și confecționate din piele moale, sau mănușile folosite în diferite sporturi...

Pe parcursul vremurilor, însă au început să apară și mănușile tricotate, de lână, minunatele mănuși făcute de mâinile bunicilor și străbunicilor, care să țină cald mâinilor mici ale nepoților ori celor ale bărbaților care plecau din zori, pe ger, cu drum și treabă ca să țină casa și gopodăria...

Să nu uităm moda fascinantă a mănușilor de mireasă...

 

surse foto: ro.wikipedia.org , confettissimo.com , Mireasa-perfecta.ro , Diez.md , Magazinul De Acasa , Instagram Web Viewer

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org