Hai înapoi, în timp și copilărie, în lumea DIAFILMELOR!!! La Muzeul ASTRA!

FAINĂ INIȚIATIVĂ! Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu,  organizează sâmbătă, 9 martie 2019, ora 11, o proiecție de diafilme realizate înainte de 1990 în România de către Animafilm.

Evenimentul va avea loc în sala Auditorium din Pavilionul Muzeal Multicultural (intrarea principală din Muzeul în aer liber). În această primă ediție, se vor viziona 5 povești: două românești, una săsească, una maghiară și una rusească. Demersul vine ca o completare a acțiunilor interactive organizate de Muzeul ASTRA pentru a pune accent pe multiculturalitate.

Participanții vor avea ocazia să vizioneze diafilme în care sunt prezente case și obiecte din povești tradiționale, desenate de către profesioniști care s-au inspirat din muzeele în aer liber din România. În funcție de dorința publicului, se vor proiecta și alte diafilme.

Participarea la proiecție este gratuită.

Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org