197 DE ANI DE ISTORIE ŞI TRADIŢIE: ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE, celebrată la Sibiu

Cu prilejul aniversării a 197 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne, a devenit deja o tradiţie ca poliţiştii să sărbătorească alături de comunitate.

 

 

Pentru o oportună şi corectă informare a publicului, IPJ Sibiu anunță activităţile organizate de către polițiștii sibieni, dedicate acestui moment important nu doar din viața... întregii comunități.

Duminică, 24 martie a.c., începând cu ora 11.00, în Piața Republicii din orașul Agnita, polițiștii sibieni, împreună cu reprezentanții Primăriei Orașului Agnita, au organizat un concurs de îndemânare cu tematică rutieră, destinat copiilor și o tombolă cu premii surpriză.

 

Luni, 25 martie a.c., începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, situat în faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, va avea loc ceremonialul militar de depuneri de jerbe şi coroane în memoria eroilor noştri.

Începând cu ora 11.00, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, pe strada Revoluției, publicul este așteptat să viziteze standurile de prezentare a tehnicii din dotarea polițiștilor sibieni și să se familiarizeze cu munca acestora.

I.P.J. Sibiu își va deschide porțile pentru a-i primi pe elevii sibieni dornici să observe îndeaproape cum își desfășoară activitatea polițiștii criminaliști și cei care răspund zi de zi la apelurile prin 112.

ATENȚIE: Pentru buna organizare a manifestărilor, traficul rutier pe strada Revoluției va fi oprit în intervalul orar 09.00 – 13.00.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Județean Sibiu adresează respectuoasa invitaţie publicului larg de a fi alături de noi la aceste activităţi.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org