Daniela Cîmpean, președinta CJ SIBIU: „Astfel de momente ne unesc, ne fac să ne simțim mândri că suntem români, ne conectează cu istoria neamului nostru” Ședința solemnă a forului județean, dedicată ZILEI NAȚIONALE

Consiliul Județean Sibiu va sărbători Ziua Națională a României în cadrul unei ședințe solemne, care va avea loc joi, 28 noiembrie 2019, începând cu ora 15, la sediul instituției.

 

Potrivit informațiilor oficiale, la eveniment au fost invitați și vor participa primari din județul Sibiu, parlamentari, cetățeni de onoare ai județului Sibiu, foști președinți și vicepreședinți ai CJ Sibiu, reprezentanți ai mediului diplomatic, economic, academic și eclezial, conducătorii instituțiilor aflate în subordinea CJ Sibiu.

Cred că astfel de momente ne unesc, ne fac să ne simțim mândri că suntem români, ne conectează cu istoria neamului nostru, ne aduc bucurie și speranță că împreună putem realiza lucruri bune, fiecare din poziția în care suntem”, afirmă Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu.

Oaspeții vor fi întâmpinați, după tradiție, cu pâine și sare, oferite de o pereche de juni.

MOMENT SPECIAL: Cei prezenți vor avea ocazia să intoneze imnul României alături de interpreta de muzică populară Mariana Anghel, reputat artist, dar și cadru didactic la Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu. Apoi, ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, va rosti o binecuvântare (Te Deum), iar consilierul județean Friedrich Gunesch va da citire mesajului transmis de către episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhart Guib.

Vor urma câteva scurte luări de cuvânt din partea gazdei, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, și a invitaților din prezidiu: prefectul județului, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, comandantul Garnizoanei Sibiu, gl.bl. Ghiță Bârsan, și Valentin Ivan, președintele filialei județene Sibiu a Asociației Comunelor din România.
”Ideea de unitate de-a lungul istoriei în spațiul românesc” va fi prezentată succint de prof.univ.dr. Marian Țiplic, prorector în cadrul Universității ”Lucian Blaga” Sibiu.

Ședința solemnă se va încheia cu... ”Zâmbete și acorduri” de chitară, aduse de 37 de copii minunați din comuna Sadu, membri ai grupului vocal-instrumental care este coordonat de preotul Liviu Moisiu. Copiii vor interpreta cântece patriotice care le vor crea tuturor celor prezenți starea sufletească potrivită pentru a se prinde într-o Horă a Unirii, în curtea instituției, acompaniamentul fiind asigurat de către profesori și elevi ai Școlii Populare de Arte Și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu.

Cred că astfel de momente ne unesc, ne fac să ne simțim mândri că suntem români, ne conectează cu istoria neamului nostru, ne aduc bucurie și speranță că împreună putem realiza lucruri bune, fiecare din poziția în care suntem”, afirmă Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu.

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org