Slujba de Inviere, prin partile Avrigului, se facea la 3 dimineata. O poveste impartasita de Maria Grancea

Se sting luminile in sat. si noaptea nu-i cea de hodina. Nu sat, ac e pacat! Asculta, copile, o poveste! Pana se face sa plecati sa luati Lumina, luati-va o clipa sa cunoasteti o poveste veche din Avrig. Un cuvant de pastrat la inima, din partea unui om luminat, bibliotecarul orasului- doamna Maria Grancea:

“În loc de urări sau printre urări: o poveste. Pentru cei care nu știau, pentru cei care au uitat-o, o poveste "de pe la noi" și... : eu mi-am ales oul pentru Îngerul izvorului din poveste.

Izvorul din ziua de Înviere,

Pe vremuri, la noi, slujba de înviere se făcea la 3 dimineața, în momentul în care totul părea cufundat în somn. Era acel moment în care întreaga natură părea încremenită, parcă și astrele se opreau, pentru un timp, din mișcarea lor celestă. Era un moment de taină, în care simțeai atât de mult că faci parte din marele plan cosmic încât limita dintre cer și pământ părea că dispare și legătura între tine și divinitate devenea aproape palpabilă.

Oamenii treceau grupuri, grupuri spre biserică răspunzând chemării clopotelor și așteptau tăcuți, asemeni naturii din jur, chemarea la lumină.

Sărbătoarea începea cu atmosfera de taină...

Spre ziuă, atunci când prima geană de lumină mijea peste crestele munților, oamenii plecau spre case cu lumânările aprinse. Era prima zi de Paște. La Șipot cei care își lăsaseră acolo o damigeană sau un ulcior, le umpleau cu apă proaspătă. În zona aceea, de sub Hula Bisericii, apa din fântâni nu era bună de băut, era galbenă și sălcie așa că toată lumea lua apă de la Șipot. În drum spre biserică, unii încă mai lăsau acolo un vas pe care il umpleau, la întoarcere. Întotdeauna era o bătrânică ce lăsa în una dintre troci un ou roșu.

Badea On ne spunea că e... pentru îngerul izvorului. Treceam drumul la Șipot de câte ori scăpam de sub privirea celor mari și verificam dacă oul era acolo. Era. Nu-l luase îngerul. Ne întrebam de ce-i trebuia îngerului un ou roșu dacă tot nu venea după el ori poate că venea și-l schimba fiindcă uneori oul avea altă culoare de la o zi la alta... ori poate că-l schimba bătrânica, se gândea că poate nu-i plăcea îngerului culoarea și punea altul? Tot Badea On a lămurit misterul: Îngerul lua oul și cineva punea imediat altul în loc, primul era musai să fie roșu, celelalte nu mai contau ce culoare aveau. Cine punea alt ou în loc? De ce? Cum arată îngerul? Ce...

„Cam multe întrebări ... e o poveste întreagă aci! Zicea Badea On”

Și așa, într-o frumoasă zi de Paște am primit, stând pe tălpița de peste drum de Șipot, o altă poveste, o poveste „rotundă și netedă ca un ou roșu”, de la Badea On. Împreună cu povestea am mai primit ceva... un înger, undeva în jurul meu.

„ Se spune că într-o vreme aici la Șipot, pe locul unde e troaca mică era o fântână, izvorul nu exista. Lângă fântână un om făcuse o troacă de lemn pentru vite și o tălpiță pe care-și puneau fetele corfa cu pânze când veneau cu ele la clătit.

Și în vremea ceea , când se duceau la slujba de înviere, oamenii își lăsau ulcioarele lângă fântână iar la întoarcere le umpleau cu apă pentru acasă. Fiecare avea semnul lui pe ulcior așa cum era și pe sacul de dus la moară.

Într-un an, cam în vremea prigoanelor (religioase), în noaptea de înviere, când oamenii erau la slujbă, a trecut un grup de călăreți, cătane împărătești, s-au oprit la fântână să adape caii și, fiind noapte, au dat cu caii peste ulcioarele lăsate lângă tălpiță. Un cal s-a speriat și ridicându-se brusc în două picioare a răsturnat călărețul. Atunci a început furia acelor oșteni care nu s-au lăsat până nu au făcut zob toate ulcioarele, apoi au pus foc fântânii care avea schelet de lemn, au aruncat în apă troaca și tălpița pe jumătate arsă.

Spre dimineată, când se crăpa de ziuă, au ieșit și oamenii de la slujba Învierii venind în grupuri, cu lumânări aprinse spre fântână să-și umple ulcioarele și ... atunci au văzut nenorocirea: fântâna era doar o grămadă de lemne fumegânde iar când s-au uitat printre ele ochiul de apă nu se mai vedea din cauza celor ce erau aruncate înăuntru.

Au încercat, deși era ziua de Paște, să curețe, dar nu era nicio șansă de apă bună de acolo. Au plecat spre case cu ochii în lacrimi, fiecare își amintea fântâna acolo și rostul ei, toți fuseseră botezați în apă luată din fântâna aia, toți aveau o întâplare sau mai multe de povestit cu și despre fântână. Abea atunci și-au dat seama cât de importantă era fântâna aceea în viața lor.

În urma lor a rămas o mogâldeață de fată, cu un capăt de lumânare încă arzândă într-o mână și un ou roșu în cealaltă, cu ochii inlăcrimați, uitându-se fix la o toartă de ulcior. A pus lumânarea jos și a luat în mână toarta suspinând: „și era nou”. Plângea.

-”De ce plângi Iustină?” s-a auzit un glas

Fătuca s-a uitat mirată în jur, dar în afară de o rază de soare jucăușă printre crengi, nu vedea pe nimeni.

-Iustină, mamă, de ce plângi? s-a auzit din nou glasul., „azi e zi de bucurie, e ziua de Paște, ai un ou roșu deja!”

-Da' nu mai avem fântâna și ulciorul meu i zob, ce-i duc mumii? scânci fata și ridicând din nou ochii a văzut o făptură de lumină lângă rămășițele fântânii. Cine ești? a întrebat fata.

- Sunt și eu o făptură a cerului, voi ne ziceți îngeri, imi dai mie oul tău roșu? Eu n-am primit niciodată un ou roșu deși iubesc sărbătoarea Paștelui așa de mult! Îmi doresc atât de mult un ou roșu!

Fără un cuvânt Iustina îi întinse oul.

Minunata făptură de lumină a luat în mâini oul:

- Ce frumos ! Doamne, ce frumos e!, de aceea sunt copiii atât de fericiți când primesc un ou roșu, Doamne, ce frumos e! și a inceput să se înalțe în aer, de sus i-a strigat Iustinei:

- Mulțumesc pentru dar, mulțumesc, e atât de frumos! Iată și darul meu pentru tine! și... a dispărut.

Iustina privi în jur, dar nu vedea nimic, nici înger, nici dar. Auzi însă un clipocit și... din coasta dealului a tâșnit un izvor, iar în mâna ei toarta ulciorului devenise, dintr-o dată, mai grea. Ulciorul era întreg.

De sus, dintre razele jucăușe de soare s-a auzit un glas:

- Te rog, Iustină, în fiecare an de Paști să-mi aduci un ou roșu, aici la șipotul meu și-ți promit că apa va fi mereu limpede și bună de băut., așa de mult aș vrea să primesc și eu oul meu roșu, de Paști! Iustina i-a răspuns cu un zâmbet:

- Mulțumesc pentru ulcior și pentru izvor și am să-ți aduc oul roșu de Paști, cât oi trăi. Hristos a inviat!

- Adevărat c-a înviat! Adevărat Iustina!

Au trecut anii, oamenii au zidit frumos izvorul, au pus troci, l-au curățat mereu, iar Iustina și fetele ei și nepoatele și strănepoatele și... lăsau un ou roșu într-una din troci, în fiecare dimineață de Paște, când se întorceau de la înviere, iar soarele zâmbea printre copaci.

Cu timpul au uitat oamenii fântâna, au uitat îngerul și de ce trebuiau să lase un ou roșu, n-au uitat niciodată cât de rece și bună era apa de la Șipot. „

Badea On a oftat:

- No, acuma știi de ce pune baba oul în troacă.

M-am uitat la oul roșu ce mi se rotunjea în palmă, era oul meu norocos, oare l-aș putea pune și eu îngerului?

Badea On mi-a citit gîndul, și-a răsucit mustața și mi-a zâmbit :

- Pune-l în troaca mică, de-acolo îl ia întodeauna!.

Am sărit de pe bancă, am trecut drumul, am mai mângâiat o dată oul roșu și l-am așezat pe fundul trocii în catifeaua algelor de acolo. Am închis ochii imaginându-mi îngerul cum vine să-și ia darul. Am simțit o bătaie de... aripă? Când am deschis ochii Badea On mă privea zâmbind complice și mi-a arătat cerul. Am ridicat ochii și mi s-a părut că... oare chiar există îngeri? N-am avut curajul să mă uit în troacă decât peste câteva zile... oul nu mai era acolo!

De atunci strecuram în fiecare an un ou roșu – cel mai frumos pe care-l aveam- în bazinul mic al șipotului, câteodată erau deja 3-4 ouă acolo semn că și alți copii cunoșteau povestea. Întodeauna, după Paște, Badea On îmi spunea :

- Îți mulțumește pentru ou. și... atunci simțeam, undeva, un zâmbet ca un fâlfâit de aripi. Știam că și anul acela apa Șipotului va fi rece, limpede și bună”.

SĂRBĂTORI FERICITE! și nu uitați să dăruiți, așa vor zâmbi îngerii.  

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Comentarii   

Abraham  magdalena
0 # Pastile la ora 4Abraham magdalena 15-04-2017 22:18
Cand Mitropolit al Ardealului (pe tot Ardealul) era IPS Antonie Plamadeala In vierea era in toate eparhiile la ora 4 si se continua cu liturghia ! Pe la 7-8 se termina ! Era deosebit ! Dupa ce a murit el in 2005 s-a preluat moda de la Bucuresti ! Eu ma simteam altfel !
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

 

ziare ziare.org