Discurs susținut la aniversării bicentenarului Muzeului Național Brukenthal de Ministrul Culturii și Identității Nașionale, IONUȚ VULPESCU: „Sibiul a ocupat, în sistemul relațiillor dintre Transilvania şi celelalte două Principate, o poziție-cheie"

 

Onorat auditoriu,

Doamnelor și domnilor,

Cunoașterea istoriei este esențială, pentru a înțelege pe deplin semnificația unor evenimente, cum este cel pe care îl aniversăm acum, anume împlinirea a 200 de ani de muzeistică de artă la Sibiu. De aceea am ales să vorbesc, pentru început, despre starea culturii în cele trei mari teritorii, care compun acum România. 1817, data întemeierii Muzeului Brukenthal, găsea cultura română într-o situație deloc de invidiat În Țările Române, și într-o stare mult mai bună în Transilvania.

În Moldova și în Țara Românească sistemul fanariot își trăia ultimii ani. După războaiele napoleoniene, Europa lui Talleyrand şi a cancelarului Metternich nu-şi mai permitea un sud-est strivit sub povara Imperiului Otoman, aflat în colaps economic şi administrativ. Dorința de eliberare a popoarelor subjugate căpăta, mai repede în Țările Române, mai lent în sudul Dunării, forma modernizării şi a apropierii de Occident.

Astfel, la curțile domneşti de la Bucureşti şi Iaşi se scria şi se citea literatură iluministă în limba franceză sau în cea greacă, iar şcolile franceze întemeiate de refugiații Revoluției de la 1789 răspândeau printre tinerii români luminile culturii europene. La 1817, Domnița Ralu, fiica domnitorului Ioan Caragea, patrona la Bucureşti un teatru de tip italian, cu trupă şi repertoriu permanent, în timp ce, la Iaşi, Gheorghe Asachi organiza reprezentații teatrale şi cursuri de actorie. Se făceau eforturi pentru apariția unor publicații, care, din cauza contextului politic, vor vedea lumina tiparului de-abia în 1829.

Transilvania, pe atunci, în componența Imperiului Habsburgic, se afla, desigur, într-un mare avans față de celelalte două Principate. Ea beneficia, pe de-o parte, de un benefic multiculturalism, în care saşii şi maghiarii aduceau un tezaur de valori originale, iar pe de alta, de contextul iluminist excepțional al iozefinismului, curent novator promovat de monarhul luminat Iosif al II-lea, a cărui lungă domnie (1765-1790) a transformat radical Imperiul Habsburgic. Cultura română îi datorează lui Iosif al II-lea splendida dezvoltare a şcolilor româneşti din Ardeal şi sprijinul acordat tinerilor români care mergeau să studieze la Viena sau Roma. Întregul fenomen al Şcolii Ardelene şi, implicit, renaşterea conştiinței naționale româneşti ar fi fost imposibile fără deschiderea operată de Împăratul Iosif al II-lea.

Sibiul a ocupat, în sistemul relațiillor dintre Transilvania şi celelalte două Principate, o poziție-cheie. Pe de-o parte, prezența unei puternice comunități germane, alături de care trăia populația românească, a făcut din Sibiu un far al modernizării şi un nod de legătură a românității cu lumea central-europeană. Nu trebuie să ezităm să recunoaştem că am învățat enorm de la saşi, de la meşteşuguri şi până la cultură.

La 1817, cum spuneam, cultura română se afla la un moment de răscruce. Secolul fanariot crease nişte legături artificiale, prin care lumea românească era ținută prizonieră într-un orizont oriental cu care nu avea nimic în comun. Dar, în acelaşi timp, cum am arătat, elita căuta deja deschideri către Europa.

Una dintre aceste deschideri a venit de la Sibiu. La 1817, baronul Samuel von Brukenthal (un autentic model de aristocrat luminat şi de filantrop cultural modern) a pus bazele primului muzeu de artă din spațiul românesc. Un muzeu pentru care numai în Transilvania ar fi existat resurse: tradiția artelor româneşti, concentrată în jurul Bisericii, nu cunoştea plastica de tip occidental, iar primii „zugravi de subțire” (cum li se spunea pe atunci pictorilor) de-abia pătrundeau în saloanele de la Iaşi şi Bucureşti. Şi, oricum, primitivii picturii româneşti, după formula lui Andrei Cornea, erau nişte artişti europeni modeşti, atraşi în Principate de perspectiva unei piețe de artă încă nedesțelenită.

Actul întemeierii Muzeului Brukenthal, la Sibiu, în 1817, este excepțional prin viziunea celui care a adunat întreaga colecție şi a pus-o la dispoziția cetățenilor. A tuturor cetățenilor, indiferent de etnia sau de credința lor, după cum scrie în actul fondator. Într-o perioadă în care românii ardeleni încă nu beneficiau de drepturi politice egale cu ceilalți locuitori ai Transilvaniei, luminatul baron von Brukenthal deschidea porțile artei, ale cunoaşterii, pentru toți doritorii de cultură. Este, păstrând proporțiile, primul act adevărat de democratizare a accesului la cultură în spațiul actual românesc, și un prim bun public cultural.

Dorința sa de a populariza artele frumoase printre locuitorii Transilvaniei şi pentru toți cei care treceau prin Sibiu nu a rămas doar o dorință. Muzeul Brukenthal a devenit rapid cunoscut dincolo de marginile Transilvaniei. De la scriitorii paşoptişti care, aflați în refugiu sau în drum spre Occident, treceau prin Sibiu, şi până la junimişti, toți consemnează cu încântare muzeul sibian şi pânzele sale.

Muzeul Brukenthal a fost, decenii întregi, unicul muzeu de artă din spațiul românesc. Contribuția sa la dezvoltarea gustului artistic, în Transilvania şi dincolo de Carpați, după cum prevedea întemeietorul său, a fost inestimabilă. Istoria sa de 200 de ani se confundă cu evoluția muzeisticii şi a curatoriatului european, de la stadiul incipient din prima jumătate a secolului al XIX-lea şi până la muzeul modern de astăzi. Colecția sa, îmbogățită pe parcurs, a devenit una dintre cele mai bogate din România, rivalizând, la unele capitole, cu Muzeul Național de Artă. Este, de altfel, cel mai important muzeu de artă aflat în provincie şi este unul dintre cele mai bune muzee de acest fel din Europa.

Muzeul Brukenthal a cunoscut, se ştie, şi momente mai puțin favorabile, în perioada comunistă. O serie de lucrări exponențiale au fost transferate forțat la Bucureşti, încălcându-se legatul întemeietorului. În numele luptei de clasă împotriva artei occidentale, muzeul a fost neglijat, iar în numele naționalismului ceauşist, importanța lui şi a întemeietorului său au fost ocultate. În locul recunoştinței fireşti pentru Samuel von Brukenthal, pentru educația artistică oferită de muzeul său, pentru cultura occidentală pe care saşii au adus-o în Transilvania, regimul comunist s-a purtat cu o regretabilă ingratitudine. Se cuvine să ne amintim şi aceste episoade nefericite, ca să nu mai permitem ca ele să se repete.

Din fericire, acele timpuri au trecut. După 1989, prin eforturi pe plan local şi național, în contextul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană în 2007, Muzeul Brukenthal a redevenit la gloria de odinioară. Este astăzi un muzeu modern, intrat în circuitul valorilor muzeale europene, cunoscut în țară şi peste hotare. Lucrările înstrăinate s-au întors în colecția sa, iar legatul baronului Samuel von Brukenthal a fost adus în contemporaneitate. Muzeul Brukenthal este deservit de o echipă de cercetători şi muzeografi de elită şi este administrat la cele mai înalte standarde, fiind un reper al Sibiului şi o mândrie pentru cultura română. Păstrarea şi dezvoltarea sa sunt o obligație pentru orice ministru al Culturii, pentru orice guvern, întrucât valoarea muzeului îl califică automat pentru statutul de instituție culturală strategică.

În acest moment aniversar aș vrea să spun câteva cuvinte și celor care, în condiții extrem de grele, economice, dar, din păcate, și instituționale, fac să funcționeze muzeele României. Ei sunt păstrătorii unui patrimoniu inestimabil, și nu le mulțumim cum se cuvine, munca lor nu este apreciată la adevărata ei valoare. Știu că anul 2016 a fost unul dificil pentru muzeele românești. Problemele sunt cunoscute, și, cu bună-credință și onestitate, le putem rezolva. Este momentul în care ne putem gândi nu doar la menținerea muzeelor pe linia de plutire, ci și la dezvoltarea lor, la noi achiziții și la noi clădiri, construite și cu fonduri europene, care să răspundă nevoilor actuale ale publicului. Vă asigur de totala mea deschidere, și de faptul că va exista un dialog structurat, permanent, cu dumneavoastră. Suntem toți în slujba culturii române, și avem obligații egale, și responsabilități pe măsură, pentru viitorul ei.

Sunt onorat şi bucuros să mă aflu aici (nu pentru prima dată), cu ocazia unui atât de frumos jubileu. Nu avem multe instituții în România care să numere 200 de ani de existență neîntreruptă. Existența Brukenthal-ului este un motiv de mândrie pentru orice cetățean al României. Ca ministru al Culturii, am un foarte tonic sentiment de siguranță: dacă putem susține un asemenea muzeu, putem face multe în cultură!” (ionutvulpescu.ro)

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

loading...

Adaugă comentariu

Postati comentarii la subiect. Evitati cuvintele neconforme/vulgare, mesajele violente/rasiste/xenofobe, acuzatiile neargumentate si atacurile obsesive la persoana.


Codul de securitate
Actualizează

 

ziare ziare.org