Mi-e așa dor de... „Domnul Trandafir” și de „Dăscălița”! Un nou an școlar precedat de scandal

 

 

Noroc că a apărut scandalul în presă și pe rețelele de socializare. Altfel, zeci de mii de elevi a fi învățat, în clasa a VI-a, în anul școlar ce va începe curând, GEOGRAFIA cu GREȘELI GREȘELI GRAVE care, evident, nu erau de la editare, ci de la... concepție . Și care au trecut CU BINE de ochii comisiilor formate din... mari specialiști.

 

Așadar, oraşul Turnu Măgurele este poziţionat în locul oraşului Drobeta-Turnu Severin, iar Marea Moartă, a devenit... pe hartă, Marea Roşie. În plus, insula Ascension este scrisă „Asuncion”, în timp ce Guyana Franceză este scrisă cu „i” şi nu cu „y”.

Din comisie au făcut parte profesori doctori, 3, respectiv un profesor cu grad didactic 1, iar avizul științific este dat de un profesor universitar doctor”, a declarat Marian Șută, directorul Centrului Național de Evaluare și Examinare.

Și, uite-așa, cu greșeli și acum cu urmarea firească a REEDITĂRII MANUALELOR, cu corecturile imperios necesare, ne pregătim, ac și în alte dăți, de un nou an școlar, predecat de scandal și de întâmplări care pătează imaginea școlii românești, care îi fac pe elevi și pe părinți să aibă îndoieli și, poate repulsie...

Să ne mai gândim, cumva, și la condițiile mizere din multe școli sau grădiniție, la lipsa avizelor sanitare sau ISU, la costurile rechizitelor sau la schimbările sau... LIPSURILE de tot soiul care uneori, cutremură sistemul de învățământ?!

Poate că nu ne învățăm minte sau, prea băgăm capul în nisip ca struțul când auzim că sunt probeme, poate că sunt prea mulți care cred că mai mult contează dacă vii la școală cu ghiozdan de fițe sau blugi aduși de mătușa din Suedia, dacă vii cu taxi sau cu limuzina... Că, oricum, școala e ca să treci prin ea, nu ca să pună o temelie zdravănă...

Și, uite-așa, așteptăm acel ceva ce, odinioară era acea MIRABILĂ SĂMÂNȚĂ, cu gust de toamnă și de carte cu miros de cretă și creioane ascuțite, cu cărți mai noi sau mai vechi dar care nu aveau greșeli și erau parcurse și învățate cu sete și bucurie... (chiar și atunci când în program intrau festivitățile pionierilor și olimpiadele ținute ca la carte! Acum... așteptăm, mari și mici, așteptăm și... nu prea acel moment în care nici măcar tradiționalul clopoțel nu mai sună, dar muți dau buzna în clase, uitând adesea să salute respectuos profesorii (de ce s-o facă, zic ei, când... ăștia, profesorii sunt din tagma ălora de fac manuale greșite, da' greșite rău!)... Da, nu-i de râs; și să nu vă fie a mirare dacă mâine-poimâine unii elevi vor gândi așa. Ce, ei nu aud știrile, nu aud ce comentează părinții în fața televizorului?! Nu vor vedea că nu au pe bancă toate manualele pentru că abia acum se reeditează, ca să apară, în sfârșit, fără greșeli?!?

 

...Și-așa m-apucă un dor de Domnul Trandafir a lui Sadoveanu și de Dăscălița lui Goga...

 

foto: HotNews, Digi24

 

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org