Pentru unii, 25 OCTOMBRIE nu înseamnă NIMIC. Din păcate, chiar și pentru unii din breasla jurnaliștilor...

CUM SE POATE AȘA CEVA? Asist la ceva cumplit, dezgustător. Cum este posibil ca azi, 25 OCTOMBRIE- zi îndătinată ca sărbătoare a ARMATEI ROMÂNIEI (sărbătoare națională), cel puțin două posturi de televiziune cu impact național să nu deschidă niciunul dintre buletinele de știri... măcar cu un gând, cu o urare, cu o frază despre ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI!?!

Nimic. Niciun cuvânt. (nu are sens să dau nume). Și-atunci cum să nu-mi spună oarecine asta: „da', ce, ziua asta cu armata ne ține de foame?! S-o serbeze cine-o vrea, cine-și permite”!? România, 25 OCTOMBRIE 2018. Pentru mine, greu de acceptat așa ceva.

Când azi... măcar azi, o zi în an, ar fi musai să privim chiar și cu gândul către EROII NEAMULUI, către istorie, către ARMATA de ieri și de azi... Am senzația că ne pierdem. Ne dezintegrăm, ne topim amar, mai ceva ca țurțurii la plus 3-4 grade Celsius...

Pur și simplu, mă-ncearcă un sentiment de scârbă.

Om învăța, vreodată, cu toții, să fim români?!? Nu de dragul vreunui partid, al vreunui politician sau al așteptatelor sarmale împărțite ca la pomană la sărbători naționale sau religioase, parcă înadins să uităm, hulpavi, semnificația, dar să ne umplem burțile, să nu cumva să plecăm de la festivitate cu un gol în stomac...

 

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org