DIN LAC ÎN PUȚ: AVEM CIFRE ORIBIL DE MARI ÎN PRIVINȚA ANALFABETISMULUI, LA „BAC” SE PICĂ PE CAPETE... ACUM SE VREA TĂIEREA DRASTICĂ A NUMĂRULUI DE ORE LA ȘCOALĂ

De vreo două zile, presa centrală anunță cu surle și tâmbițe (iar copiii, firește, sar în sus de bucurie!): Tăiere drastică a orelor de școală: Scădere cu până la 9 a numărului de ore pe săptămână în gimnaziu, într-un proiect inițiat de Pop și semnat de Andronescu”!

 

Să facem ceva, numai să facem, fie chiar și... de mântuială. Cam așa s-ar traduce ideea asta care, pare-se, are toate șansele să fie pusă în practică.

Bun, așa-i, orarul elevilor... și la gimnaziu și la liceu e încărcat. Dar nu într-atât încât să te apuci... SĂ TAI „în carne vie” din ore, numai să tai, fără o gândire, fără să aduci argimente despre cum și când copiii, tinerii, vor avea posibilitatea să își completeze cunoștințele, să abordeze întreaga materie, fără să sară etape sau noțiuni, cu riscul de a... adăuga la numărul uriaș celor care pică la Bacalaureat sau la Evaluările Naționale și, prin urmare, au un viitor incert...

Da, dar e mai comod așa. Să anunți o măsură care să atragă aplauzele și bucuria elevilor, care ștu doar că vor MAI MULT TIMP PENTRU DISTRACȚIE, că lasă, că de neînvățat... nu moare nimeni (Numa' că nu-i tocmai așa!)... e mai simplu decât să analizezi și să fac o reformă clară, cu temei...

Sincer, mi-e groază de urmări...!

*Tăierea drastică a numărului de ore de școală a fost votată pe 20 noiembrie de Comisia pentru Învățământ din Senat, după ce un proiect de modificare a legii educației în acest sens a fost inițiat de Liviu Pop. Întrebat de Edupedu.ro dacă s-a consultat cu un expert în curriculum, înainte să scrie proiectul, Liviu Pop a răspuns: “Da, cu toți. E irelevant cine. Nu vi-i pot spune, pentru că nu am acordul lor”. Fără să fie modificate conținuturile pe care copiii le învață, Pop propune tăierea a 2 ore pe săptămână în clasele pregătitoare-clasa a IV-a și eliminarea a până la 9 ore pe săptămână în gimnaziu. Printre semnatarii proiectului se numără și Ecaterina Andronescu, astăzi ministru al Educației pentru a patra oară.(sursa: g4media.ro)

Zilele trecute, am văzut un scurt reportaj care evidenția răspunsurile șocante, aberante ale câtorva PARLAMENTARI cărora un coleg din presa centrală le punea întrebări... SIMPLE despre cultura națională. Cine a fost Dinu Lipatti, ce scriitori români din secolul 20 cunosc, care sunt cele mai cunoscute opere ale lui Brâncuși... Să mai zic că vreo doi dintre ei au spus răspicat că NU RĂSPUND la astfel de întrebări, ba chiar i-au dat peste mână jurnalistului...?

Bun... și acum se ia teribila hotărâre de a mutila programa școlară (fără vreo noimă, că și-așa multe manuale sunt... vai de capul lor sau... nu sunt mai deloc!), eventual să mai adauge și vreo trei minivacanțe de Valentine's Day, de Halloween, de... 1 aprilie...

Ne-o plânge Goga, ne-o plânge Coșbuc, ne-o plânge înțeleptul Lazăr și Creangă, bietul... s-o răsuci-n mormânt!!!

Dacă îți place să știi ce se întâmplă în Sibiu și în județul Sibiu, dă-ne un LIKE pe pagina SIBIUNEWS de pe FACEBOOK!

alis reclama 420x300

Anunt Facebook

ziare ziare.org